sefiuta utasup1 jucuta88Cel mai important „oficial” al „Bătrânei Doamne”, după președintele Giovanni Catanzariti, a încercat să vorbească fără perdea despre problemele grave de la club, deși nu i-a prea ieșit. Gheorghe Constantin a vrut și nu prea să spună lucrurilor pe nume sub forma unei recapitulări a evenimentelor din ultima lună de la gruparea emblemă a orașului, cu scopul de a trage un ultim semnal de alarmă și a sensibiliza pe cineva. Pe de altă parte, directorul executiv al „alb-roșiilor” a spus că inenționează să demisioneze din această funcție, dar va rămâne în cadrul clubului pe un alt post.
„Știam distanța dintre Râmnicu Vâlcea și Arad, dar nu și ce o să găsesc aici”
Plecând de la unul dintre reproșurile fanilor cu privire la originile sale oltene, Gheorghe Cosntantin și-a expus din nou motivele pentru care a venit la UTA în luna martie a acestui an. „Am văzut unele comentarii răutăcioase la adresa mea și nu pot să spun decât că știam distanța dintre Râmnicu Vâlcea și Arad, dar nu și ce o să găsesc aici. Intențiile mele erau bune, vroiam să pun la punct toate problemele de la club și nu erau puține. Recunosc că am crezut parțial într-o eventuală promovare, deși eram conștient că va fi extrem de greu să atingem acest obiectiv. Oricum, o promovare venea într-un moment nepotrivit la ceea ce este la club în 2013. Nu mi-am dorit să găsesc ceea ce am găsit la UTA, iar eu, ca preșe­dinte executiv, fără putere de decizie în adevăratul sens al cuvântului, nu puteam face mai mult. Planurile mele erau mari mai ales în ceea ce privește noul sezon. În aacest sens, am și înaintat două proiecte de bugete, unul pentru promovare și celălalt pentru o echipă tânără, de perspectivă, dar nu am găsit susținere din partea finanțatorilor pentru niciunul dintre ele”, a explicat fostul șef al arbitrilor.
Înțelegere pentru Finanțe
Cel puțin Adrian Marțian a atacat destul de dur autoritățile locale arădene, dar și conducerea Finanțelor pe care a considerat-o direct răspunzătoare pentru neobținerea licenței pentru Liga 1. Acum, Gheorghe Constantin se dezice – oarecum – de șeful său și își spune punctul său de vedere. „Din prima zi în care am început să ne ocupăm de dosarul de licențiere pentru Liga 1, i-am mărturisit lui Dorin Stana (n.a. directorul sportiv al clubului – prezent și el la conferința de presă de miercuri dimineața) că nu vom aveam câștig de cauză. Deși au existat anumite intervenții în favoarea noastră, am primit și unele ajutoare, însă, din păcate noi nu am făcut ce trebuia să facem. Nu aș da vina pe Finanțe, am găsit înțelegere acolo, dar legile sunt legi și trebuie respectate. Nu trebuia șeful acestei instituții să riște pentru clubul UTA”, a punctat „oficialul” arădenilor episodul refuzării actului de eșalonare a datoriilor către Stat, necesar obținerii licenței pentru primul eșalon. Până la urmă, echipa a avut grijă să nu-i pună într-o situație și mai jenantă pe conducătorii din Calea Aurel Vlaicu, care – teoretic – nu-și făcuseră treaba. Tot asupra sa, Constantin a luat într-un fel vina relațiilor reci dintre club și oficialitățile locale. „Am fost și la Primărie, unde am fost primit cu oarcerae reținere de domnul Falcă. Apoi, dânsul mi-a demonstrat că e la curent cu ce se întâmplă la UTA și mi-a solicitat un plan viabil pentru viitor. Nu aveam unul clar, m-am apucat să-i explic din vorbe și mi-am dat seama că am greșit. Am comunicat și Consiliului de Administrație al clubului că trebuie să mergem cu un proiect sănătos la Primărie, nu cu vorbe, dar nu am reușit să facem asta”, a mai afirmat conducătorul arădenilor.
„Nu există nici 100 de lei în club, dar ne-am propus să semnăm cu 15-16 fotbaliști de valori apropiate”
Direct responsabil de campania de achiziții pentru sezonul următor, Gheorghe Constantin a încercat să expună realitatea de la UTA. „Până la urmă, antrenorul mai dorea 8-10 jucători din lotul ce terminase campionatul trecut, iar ei trebuiau să fie prioritatea noastră pentru la anul. Noi le propusesem contracte în forma considerată de noi, dar nu am mai ajuns la negocieri fiindcă nu am avut susținerea acționarilor în acest sens. Din punctul meu de vedere, 7-8 chiar meritau să rămână la club, fiindcă au demonstrat că au o valoare peste media Ligii a II-a. Apoi, s-a mai luat legătura cu alți fotbaliști de la Pitești, Bihor sau alte părți, s-a negociat cu cluburile de care proveneau, dar și cu ei personal, dar când să parafăm totul, Consiliul de Administrație a fost pasiv. Până pe 10-15 iunie, UTA trebuia să semneze cu măcar 15-16 fotbaliști de valori apropiate, să aibă un program de pregătire și un cantonament bătut în cuie, plus meciuri de verificare. Astăzi nu are nimic din toate astea, nici măcar 100 de lei în casieria clubului pentru hârtie de fax”, a recunoscut Constantin, care și-a reiterat punctul de vedere cu privire la componența lotului de jucători pentru stagiunea următoare. „Aș face o echipă cu cât mai mulți jucători arădeni, în principiu cât mai tineri. Din păcate, în acest moment nici acestora nu le putem propune nimic ca și salarizare și condiții de pregătire și joc. Probabil, se va ajunge în situația în care UTA va aduna doar fotbaliști ce nu-și vor găsi angajamente în altă parte, fără a se mai uita cineva la valoarea lor”, a adăugat „oficialul” arădenilor. „Trebuie anulat rapid amicalul de pe 13 iulie cu Ferencvaros, altfel imaginea UTA-ei ar avea și mai mult de suferit. Nu cred că ne vom reuni până la acea dată, darmite să ne mai prezentăm cu 11 jucători la Budapesta. Falub va mai reveni și el la Arad când va avea ce antrena, până atunci să-i respectăm vacanța!”
Solidar cu angajații clubului și centrul de copii și juniori
Gheorghe Constantin a mai recunoscut că nu s-ar fi gândit niciodată că va ajunge să privească cu jenă și milă spre cei care activează la cea mai titrată echipă din Provincie. „Cel puțin angajații de la cantina clubului s-au prezentat la treabă la ora 8, în fiecare zi, iar noi nu le-am mai dat salariile de 7-8 milioane de lei vechi de luni bune de zile. Ba, mai mult, le-am mai și tăiat 25% din bani fiindcă echipa nu a promovat. Mi-e jenă de aceste femei, cum mi-e jenă și de părinții copiilor și juniorilor ce activează la club. Nu de puține ori, Florin Voinea, șeful de Centru, a primit bani de la părinți pentru a susține activitatea, pe când clubul nu le-a oferit nici măcar o singură dată un suc sau un sandwich copiilor care au apărat culorile echipei în competiții oficiale”, a mai spus directorul executiv al „alb-roșiilor”.
„Nu sunt laș, dar nici nu vreau să fiu răspunzător pentru ceea ce se întâmplă la club”
Acestea fiind spuse, Constantin inten­ționează să renunțe la funcția de director executiv la UTA, dar – totodată – să rămână în cadrul clubului până la alte indicații. „Rămân la Arad, dar nu pe funcția pe care am acceptat-o la începutul lunii martie. Nu vreau ca arădenii să mă judece, nu vreau să fiu răspunzător pentru ceea ce se întâmplă la club. La orice club am activat, m-am ferit să mă ocup de bani, de aceea am avut cel mult funcții executive. Rolul meu a fost acela de a face proiecte, de a da sfaturi, de a reprezenta cluburile la Federație, deciziile s-au luat mereu în Consiliile Directoare sau cele Administrative. Nu sunt laș, nu fug de greutăți și muncă, dar sunt în imposibilitatea de a-mi vedea de atribuțiile, astăzi, la UTA”, mai consideră Constantin.
Lucruri neclarificate între Catanzariti și Marțian,
insolvența cea mai bună variantă
Pentru situația dificilă, aproape fără ieșire, existentă în Calea Aurel Vlaicu, Gheorghe Constantin nu a dat vina pe cineva anume. A vorbit mereu despre cei doi acționari, de lipsa de acțiune și reacție a acestora. „Eu cred că finanțatorii nu și-au rezolvat nici astăzi problemele între ei, ori acestea trebuiau clarificate încă de la început, din prima zi de colaborare. Comunicare există între ei, dar nu se spun lucrurilor pe nume. Personal, nu pot să fac publice unele lucruri de la club și asta pentru că respect UTA și ceea ce înseamnă ea în fotbalul românesc. Aici intră, binențeles, și suporterii. Din păcate, în forma actuală nu văd niciun viitor la UTA. Poate că-mi voi atrage antipatii, poate voi fi dat afară de la club, dar îmi asum ceea ce vorbesc. Cei care conduc clubul trebuie să ia o decizie, iar dacă nu va exista o infuzie rapidă de capital, cea mai bună variantă este intrarea în insolvență. Pentru mine este clar, acționarii UTA-ei ori nu mai pot, ori nu mai vor. Poate pare un atac la adresa lor și voi fi dat afară pentru asta, dar sunt dator să fac aceste considerații măcar acum în ceasul al 12-lea”, a adăugat directorul executiv al Campioanei Provinciei, care nu crede că un miting al fanilor va rezolva ceva. În fine, Constantin a mai recunoscut că doar Giovanni Catanzariti știa despre conferința de presă de miercuri dimineață. În schimb, Adrian Marțian urmează să afle din presă.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției