Recent a fost elaborat un nou regulament de racordare la rețeaua de distribuție a gazelor naturale, de care este nevoie ca urmare a ultimelor modificări ale legii energiei. Toți consumatorii casnici vor fi racordați gratuit, după ce regulamentul va intra în vigoare. Documentul despre racordarea gratis la gaze poate fi citit pe ECONOMICA.net. Consumatorii casnici trebuie să tină cont de trei lucuri. Firma de distribuție e obligată să îi racordeze, la cerere, orinde ar fi locul de consum, racordarea este gratuită iar procesul trebuie finalizat în 90 de zile de la obținerea autorizației de construire a instalației de gaze. Noul regulament face obiectul unui ordin al ANRE care este în dezbatere publică, iar principala modificare relevantă pentru majoritatea viitorilor consumatori casnici se referă la faptul că racordarea la rețeaua de gaze va fi gratuită. Așadar, pentru a începe procesul de racordare, pesoana fizică depune întâi cererea. Ulterior, regulamentul impune operatorului de distribuție să efectueze următoarele lucrări : evaluarea cererii de racordare; stabilirea soluției tehnice pentru realizarea obiectivului/conductei necesar/necesare racordării; eșalonarea lucrărilor necesare racordării și actualizarea planurilor de investiții cu lucrările necesare , emiterea ATP ( avizul tehnic de principiu) emis de operatorul sistemului de distribuție, obținerea certificatului de urbanism, a avizelor și acordurilor/autorizațiilor emise de organismele abilitate, precum și a autorizației de construire a obiectivului/conductei necesar/necesare racordării, în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare; proiectarea obiectivului/conductei necesar/necesare racordării; verificarea documentației tehnice/proiectului tehnic aferente obiectivului/conductei necesar/necesare racordării, prin intermediul verificatorilor de proiecte atestați ANRE, conform prevederilor legale; execuția obiectivului/conductei necesare racordării; urmărirea lucrărilor privind realizarea obiectivului/conductei necesar/necesare racordării; recepția și punerea în funcțiune a obiectivului/conductei necesar/necesare racordării, stabilirea soluției finale de racordare , obținerea certificatului de urbanism, a avizelor și acordurilor/autorizațiilor emise de organismele abilitate, după caz, pentru racord,proiectarea racordului, verificarea documentației tehnice/proiectului tehnic aferente/aferent racordului, execuția racordului, urmărirea lucrărilor privind realizarea racordului, recepția și punerea în funcțiune a racordului. Așadar, persoana fizică nu va mai plăti pentru niciuna dintre aceste lucări, care cad în sarcina distribuitorului. Altfel spus, nu aveți de completat decât cererea de racordare, după care operatorul de distribuție suportă toate costurile, până la momentul în care aveți gaze la proprietatea dvs. Racordarea nu poate dura mai mult de 90 de zile de la obținerea autorizației. Recuperarea costurilor privind racordarea clienților casnici se realizează prin tarifele de distribuție conform reglementărilor ANRE.

Recomandările redacției