La doar o săptămână după ce „demnitarii” ţării au hotărât să-şi tripleze salariile, cei şase sute de senatori şi deputaţi şi-au propus, la rându-le, dublarea propriilor lefuri. Oare ce blestem straşnic s-a abătut, iarăşi, peste într-atât de oropsitul neam românesc, astfel încât cei care ar trebui să fie înţelepţii patriei şi gestionarii mai-binelui nostru, al tuturor, să se împută ca peştele, de la cap? Oare cât tupeu trebuie să ai, pentru ca să-ţi aloci o retribuţie şi o pensie de câteva mii de euro, în vreme ce trei sferturi dintre oamenii cărora le determini existenţa fac foamea, sau abia dacă se descurcă de la o leafă, la alta. Ei bine, răspunsurile la întrebările de mai sus se găsesc la îndemâna tuturor şi emană – cât se poate de rău-mirositor – din chiar calitatea deputaţilor, senatorilor şi demnitarilor noştri. Cu rare şi onorabile excepţii, majoritatea celor care ne conduc astăzi au ajuns în această poziţie conform paradigmei „intru în politică şi mă îmbogăţesc”. Prin urmare au „cotizat” ori s-au prostituat pentru a accede în aceste înalte poziţii, după care s-au pus pe furat. Dacă faci o simplă comparaţie între averea cu care au intrat în politică aleşii noştri şi cea pe care o deţin în prezent, ajungi să te iei cu mâinile de cap. Despre această periculoasă stare de lucruri din politica românească au ajuns să se convingă şi marile cancelarii occidentale care, împreună cu Departamentul de Stat al SUA, au pus la punct un plan de combatere a marii corupţii şi de salvare a României. De vreo doi ani de zile, rezultatele acestei cruciade împotriva corupţiei sunt cât se poate de vizibile, astfel că politicienii români au început să-şi schimbe strategia: îşi pun averile la scut, nu mai vorbesc despre „afaceri” la telefon şi îşi măresc salariile până la cotele cele mai nesimţite. Altfel spus, lupul îşi schimbă părul, dar nu şi năravul. Din acest punct de vedere, strategii de la vârful principalelor partide politice româneşti au în faţă o sarcină extrem de grea. Începând cu noul ciclu electoral dispare votul uninominal, astfel că listele cuprinzând candidaţii se alcătuiesc în laboratoarele partidelor. Dacă se va schimba şi paradigma motivaţiei de a face politică, din cea a îmbogăţirii cu orice preţ, în cea a reprezentării intereselor comunităţii, atunci vom asista şi la o primenire a clasei politice româneşti. Orice partid responsabil va evita să-şi mai treacă pe listele electorale indivizi uzaţi din punct de vedere politic şi moral, recurgând la personalităţi capabile să câştige încrederea alegătorilor. Era şi firesc, deoarece trei sferturi dintre aleşii de astăzi fie nu-şi pot justifica averile, fie nu reprezintă nimic din punct de vedere profesional. Asta, ca să nu mai pomenim şi de faptul că unii dintre ei întâmpină greutăţi considerabile în ceea ce priveşte scrisul după dictare sau susţinerea unei conversaţii elementare despre specificitatea democraţiei creştine, despre tradiţiile conservatorismului, despre neoliberalism sau despre principiile de bază ale social-democraţiei. Una peste alta, speranţele noastre se leagă de acei puţini politicienii contemporani, care au priceput nevoia schimbării paradigmei politice şi care sunt capabili să stârpească rădăcinile răului.

Recomandările redacției