După despărțirea de Alin Șeroni, „Bătrâna Doamnă” s-a întors pe piață pentru un fundaș central de gabarit și l-a identificat în Radu Crișan. „Operațiunea” nu a fost deloc simplă, căci fotbalistul de 1,97 metri era împrumutat de Astra Giurgiu la Dunărea Călărași până în vară, dar conducerea Campioanei Provinciei și mai ales impresarul Bogdan Apostu au reușit să ducă totul la bun sfârșit pentru arădeni. De altfel, chiar site-ul oficial al echipei la care activează ca „secund” arădeanul Cristi Todea (afcdunareacalarasi.ro) confirmă despărțirea de unul dintre titularii săi în turul campionatului, dezvăluind și viitoarea sa destinație – UTA.
Puternicul fotbalist a ajuns deja la Arad și a participat la primele antrenamente sub comanda lui Laszlo Balint și a fost prezentat oficial de clubul la care va evolua, cel puțin până la finele campionatului, sub formă de împrumut de la Astra. La UTA se reîntâlnește cu Romario Moise, împrumtat și el de la gruparea giurgiuveană până în iunie 2020. „Mă bucur că am ajuns la un club mare, de tradiție, cu suporteri fanatici. Îmi doresc să pun umărul la această promovare, la revenirea UTA-ei în Liga I. Pentru acest lucru e nevoie de continuitate, iar până acum UTA a avut continuitate. Am mai jucat cu Romario Moise, la Astra, Bolboașă și Octavian Ursu, la Universitatea Cluj, dar mă voi acomoda rapid și mă voi înțelege bine cu toată lumea. Îmi doresc să-mi fac treaba cât mai bine pe postul de fundaș central, iar, dacă se poate,
să-mi ajut echipa și cu cu goluri. Dar, pentru că sunt înalt, adversarii vor fi mai atenți când îmi vor face marcaj. Îi cunosc pe Melinte și Ilie, titular pe postul de fundaș central la UTA în tur, am mai jucat împotriva lor. Voi munci cât mai mult pentru un loc în primul „11” și «Mister» va alege pe cine consideră dânsul că merită să joace. În alegerea făcută, a contat mult și faptul că Bogdan (n.a. Apostu) e impresarul meu și el e implicat cu sufletul la UTA. Cred că principalele contracandidate la un loc în Liga 1 vor fi Mioveni și Rapid, dar, poate și Petrolul care va veni tare din spate. Dacă voi fi dorit în continuare, aș vrea să rămân și după o eventuală promovare în Liga 1”, au fost principalele cuvinte ale lui Crișan din postura de fotbalist al „roș-albilor”.
Născut la Turda pe 27 aprilie 1996, Radu Crişan a bifat 1.620 de minute oficiale în 18 partide pentru Dunărea Călărași în prima parte a stagiunii 2019-2020. De altfel, a fost printre cei mai utilizați fotbaliști de către Cristi Pustai, având și două goluri marcate în contul Dunării.
Radu Crișan a început fotbalul acasă, la Turda, după care a trecut în curtea Universității Cluj, cu care a și debutat pe scena eșalonului secund. În 2016 a fost acontat de Astra Giurgiu, care l-a împrumutat la Academica Clinceni (14 jocuri / 2 goluri în turul sezonului 2016 – 2017) și Hermannstadt ( 36 de jocuri și 3 goluri marcate din iarna lui 2017 până în vara lui 2018). A jucat în 9 partide și pentru Astra, în Liga 1, în stagiunea 2018 – 2019, fără să marcheze vreun gol.
A evoluat pentru Hermannstadt și în finala Cupei României, în 2018, pierdută de sibieni cu 2-0 în faţa celor de la CS U Craiova. Are, în schimb, în palmares o Supercupă a României, cu Astra.
Crișan ridică la trei numărul fundașilor centrali seniori din lotul UTA-ei, concurența pentru un loc de titular fiind mare cu Florin Ilie și Cristi Melinte. Antrenorii arădenilor mai contează și pe juniorul Eric Pașcu, dar, la nevoie, în centrul defensivei mai poate evolua și Cristi Pușcaș, care ar trebui să revină pe gazon după operația la tendon suferită în vara anului trecut.

Recomandările redacției