stoian

Începând de mâine, 10 iunie, Radu Stoian, fostul subprefect al judeţului Arad, îşi va desfăşura activitatea ca asistent judiciar pe litigii de muncă în cadrul Tribunalului Arad. Prin ordinul ministrului Justiţiei, acesta va activa ca asistent judiciar, practic intră în compunerea completelor de judecată care judecă în materia litigiilor de muncă.

Radu Stoian a fost schimbat în luna noiembrie a anului trecut din funcţia de subprefect al judeţului Arad. În locul său a fost numită Florentina Horgea, juristă în cadrul Primăriei Arad.

Între anii 1999 – 2002 Radu Stoian a ocupat funcţia de secretar general, în cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Arad. Între 2002 – 2004 a fost director la Direcţia Juridică, în cadrul aceleaşi instituţii, iar în perioada 2004-2005 a fost consilier juridic superior. Între 2005-2009 a fost şeful Serviciului Conducerea Instituţiilor Deconcentrate şi Relaţii Internaţionale în cadrul Prefecturii, iar în perioada 2009-2010 a fost numit subprefect al Judeţului Arad. Între 2010 – 2012 a fost şeful Serviciului Conducerea Instituţiilor Deconcentrate şi Relaţii Internaţionale.

Recomandările redacției