Spaniolul Rafael Nadal a anunțat public că va renunța la participarea la turneul din New York, US Open din cauza epidemiei de COVID-19 care a afectat în mod special America.
Câștigătorul ediției din 2019, Nadal scrie în mediul online un mesaj în care anunță că nu va participa la competiția din New York, oraș extrem de afectat de pandemie.
Turneul US Open va fi a doua competiție de Grand Slam a anului, după reprogramarea competiției de la Roland Garros, care se va ține în perioada 31 august și 13 septembrie.
„După ce m-am gândit bine am decis să nu particip la US Open în acest an. Situația este în continuare foarte complicate în toată lumea ca urmare a cazurilor de COVID-19 și cu creșteri care par necontrolate. Știm că în acest an, după patru luni fără să jucăm, calendarul este o barbar, dar înțeleg și apreciez eforturile tuturor celor care fac totul ca să jucăm. Tocmai am aflat că și turneul de la Madrid a fost anulat. Azi (n.r. ieri), situația este foarte complicată pentru a putea parti­cipa la turnee și am tot respectul pentru USTA (n.r. Asociația de Tenis din Statele Unite), pentru organizatorii USA Open și pentru eforturile pe care ATP le face pentru a disputa turneul și pentru ca milioane de fani să-l urmărească. Este o decizie pe care nu doream s-o iau. Dar în acest caz, îmi ascult inima și decid că acum prefer să nu călătoresc”, a scris Nadal pe pagina oficială de Instagram.
Nadal a câștigat de-a lungul carierei 19 trofee de Grand Slam, dintre care patru la US Open.
Cei care organizează turneul US Open au făcut publiceu două fotografii în care apar nume importante care vor participa la ediția din acest an. Printre acestea se numără și românca Simona Halep, dar și Serena Williams, Bianca Andreescu, Novak Djokovic, Dominic Thiem sau Stefanos Tsitispas.
 

Recomandările redacției