Rapid salută ideea unei Ligi I cu 16 echipe, însă nu vrea ca Dinamo să fie salvată din oficiu

0
89

Federația Română de Fotbal și Liga Profesionistă de Fotbal au primit propuneri din partea echipelor Rapid și Petrolul ca, în cazul în care decide ca noul sezon al Ligii 1 să treacă de la 14 la 16 echipe, ediția actuală a Ligii 1 să nu se încheie fără retrogradarea ultimelor echipe clasate.
Cei de la Rapid și-au arătat propunerea făcută federației în mod public, într-un comunicat emis prin intermediul site-ului oficial.
Giuleștenii vor ca toate echipele care evoluează în noua ediție a primei ligi să-și câștige acest drept pe teren.
„În opinia noastră, niciun club, indiferent de numele său, nu trebuie să evite retrogradarea din prima ligă, sau să obțină promovarea în Liga 1, altfel decât în iarbă!
Astfel, propunem ca primele două clasate la finalul competiției ligii a doua să promoveze direct în prima ligă, în timp ce echipele clasate pe locurile 3, 4 și 5, în Liga a II-a, să dispute meciuri de baraj pentru accederea în Liga 1 cu ultimele trei clasate din prima divizie.
Clubul clasat pe locul 12 în prima ligă urma să dispute oricum o partidă de baraj, în timp ce cluburile clasate pe locurile 13 și 14, inițial retrogradate direct, primesc șansa de a-și păstra locul de pe prima scenă prin merit sportiv, pe teren, nu printr-o decizie administrativă”, susține Rapid în comunicatul de presă emis.
Rapid e împotriva ideii ca echipa Dinamo să evite retrogradarea printr-o decizie administrativă. Iar ideea conducătorilor fotbalului de a trece Liga 1 de la 14 la 16 echipe, vine pentru a salva trupa din „Ștefan ce Mare”, aflată acum într-un mare impas.
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.