carand-primarConform unui raport pus, ieri, pe site-ul Agenţiei Naţionale de Integritate, primarul comunei Cărand, Pavel Cialma, a fost depistat ca fiind în conflict de interese, ca urmare a unor contracte semnate, în calitate de primar, cu o firmă a căror acţionari sunt fiul şi nora sa. Fără alte comentarii, redăm mai jos comunicatul Agenţiei Naţionale de Integritate: „CIALMA PAVEL a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese în materie administrativă, întrucât, în exercitarea mandatului de Primar al Comunei Cărand, Jud. Arad, a semnat două contracte de prestări servicii și un contract de asistență tehnică, în­cheiate între Primăria Comunei Că­rand și S.C. Maloonika S.R.L. (socie­- tate comercială al cărei administrator este fiul său, CIALMA SEBASTIAN PAUL, iar asociat unic nora sa, CIALMA IOANA). În baza acestor contracte, S.C. Maloonika S.R.L. a încasat de la Primăria Cărand, Jud. Arad, în perioada 10 octombrie 2008 – 26 septembrie 2011, suma totală de 25.396,39 Lei. Astfel, CIALMA PAVEL a încălcat atât dispozițiile art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Primarii […] sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I”, cât și dispozițiile art. 75, lit. a) din Legea 393/2004, potrivit cărora «aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru soţ, soţie, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv». „Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese […] constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective […]” „Persoana […] față de care s-a constatat existenţa conflictului de interese […] este decăzută din dreptul de a mai exer­cita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la înceta­rea mandatului”. „Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al drep­- tului la apărare.”

  • tataie spune:

    Dar de diferenta de 28000 de roni achitati in plus la prietenii de la firma cu pavaje? Acest fapt a fost consemnat in raportul Curtii de Conturi. Dar de implicarea unor consilieri ,,simpatizati,, de primar in lucrari  bine platite din bani publici? Dar de  telefoanele familiei primarului care au fost incarcate  din abonamentul de serviciu al primarului?Dar de minunile de lucrari  facute de mintuiala la preturi de opere de arta?  Licitatiii .dirijate……de unii sefi de la partid….si cite si mai cite. Cind vreo firma era  ,,agreata,, de primar, firma trebuia sa se prezinte prima data cu parandaratul si abia dupa aceea lucrarea, sa nu fie surprize…..

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției