Rareș Bogdan, critici dure la adresa PSD și USR: „PNL va fi condamnat să guverneze în următorii ani”

0
158

Rareș Bogdan a afirmat, miercuri seară, că „PNL va fi condamnat să guverneze pentru următorii patru ani și jumătate”. În direct pe B1 TV, la „Dosar de politician” cu Silviu Mănăstire, eurodeputatul a explicat că este destul de greu pentru PSD să se recredibilizeze, în condițiile în care a trecut prea puțin timp de la guvernarea Dăncilă, iar partidul propune „aceleași fețe”, în timp ce USR și PLUS nu reușesc „să se adapteze” la realitățile românești, atacând Biserica, conservatorismul, tradițiile și familia.
„Noi trebuie să ne obișnuim cu ideea că, în următoarele rânduri de alegeri, 10% din cei care votează, vor vota în afara țării. Acum au votat 9%, la alegerile prezidențiale, când au candidat Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă, în finală. Deci aproximativ 10% din voturi vor veni din afară. Este o cifră uriașă. Diaspora contează enorm”, a declarat prim-vicepreședintele PNL. Liderul delegației române din PPE susține că „PNL are o șansă uriașă datorită a două componente. Unu, constanta Klaus Iohannis și, doi, faptul că gradul de dezamăgire pe care îl produce PNL, neputând să dea toate măsurile pe care le așteaptă poporul în timp util, și din cauza COVID-19, și din cauză că avem o majoritate constituită din opt forțe politice, nu este atât de mare ca gradul de respingere pe care îl are PSD. Atât timp cât PSD va ieși în față cu Olguța Vasilescu – eu mi-aș dori să iasă mai mult Codrin – cu Ciolacu, cu Bădălău, cu Paul Stănescu, cu Firea, oameni care și-au arătat măsura faptelor în guvernarea Dăncilă, PNL rămâne unica alternativă. Pentru că PSD, cu aceste fețe, va respinge în continuare. A trecut prea puțin timp de la guvernarea Dăncilă pentru ca ei să se recredibilizeze”.
„Pe de altă parte, a treia forță politică nu reușește să se adapteze, este inadaptabilă. În momentul în care ataci Biserica, conservatorismul, tradițiile românești, aici mă refer la USR – PLUS…” a declarat Rareș Bogdan

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.