Simona Halep (27 de ani, 1 WTA) a anunţat, marţi, printr-un mesaj postat pe twitter, că suferă de hernie de disc, iar ProSport a încercat să afle cât timp ar putea petrece departe de teren liderul mondial, dar şi dacă participarea la Turneul Campioanelor (21-28 octombrie) e pusă sub semnul întrebării. Din primele informaţii, un verdict clar se va da după ce se va afla gravitatea exactă a accidentării, dar Simona ar putea fie să rateze prezenţa la Singapore, fie să fie nevoită să joace cu infiltraţii.
Problemele resimţite de Simona la Wuhan şi Beijing vin ca urmare a inflamării rădăcinii nervului sciatic, care face ca durerea să „evadeze” în coapse. Practic, odată căpătată accidentarea, sportivului îi este imposibil să se mişte la parametri normali, iar detaliul a putut fi sesizat cu uşurinţă în timpul celor două turnee din Asia. Mergând mai departe, perioada de pauză recomandată pentru cei care suferă de hernie de disc este, în medie, de trei luni, dar poate varia între două şi şase luni.
Contactat de ProSport, unul dintre apropiaţii Simonei a făcut anunţul îngrijorător: tratamentul pentru ameliorarea durerilor durează cel puţin două săptămâni, ceea ce înseamnă că, dacă are noroc, Halep ar putea fi aptă din nou cu doar câteva zile înaintea Turneului Campioanelor de la Singapore. În acest moment, participarea la turneul de la Moscova (15-21 octombrie) e exclusă, iar singura şansă a Simonei pentru a juca la Singapore sunt injecţiile: „În mod excepţional, poate juca la Turneul Campioanelor cu infiltraţii cu cortizon eco sau cortizon rengen. Dar e nevoie de 10 sau 12 şedinţe”, spune un om din anturajul Simonei.

Recomandările redacției