Răţoiala electorală a lui Ludovic Orban

0
292

După cum se ştie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a atacat la Curtea Constituţională legea care elimină pensiile de serviciu ale magistraţilor, adoptată de Camera Deputaţilor. Demisul redesemnat premier, Ludovic Orban, zice că PNL așteaptă decizia CCR, însă indiferent ce va decide aceasta, liberalii vor pune în aplicare principiul contributivității, cu excepția cadrelor militare. „Așteptăm pronunțarea CCR. Indiferent de ce zice CCR, noi vom pune în aplicare principiul contributivității, cu excepția cadrelor militare”, a declarat Ludovic Orban.Totodată, acesta a precizat că liberalii pregătesc o amplă revizuire a sistemul de pensii. Pur şi simplu, Orban zice că PNL şi Iohannis, care doresc binele poporului, pot să facă orice, fără să se împiedice de fleacuri precum Curtea Constituţională. Vrea nu vrea CCR, PNL va elimina pensiile speciale, pentru că aşa vrea poporul, care este suveran. Îmi vine greu să cred că Ludovic Orban chiar are de gând să meargă până în pânzele albe, sfidând deciziile Curţii Constituţionale, ştiind că, oricum, în cele din urmă tot va fi obligat să le respecte. Atunci, la ce bună această răţoială, la ce foloseşte? Simplu, Ludovic Orban vrea doar să tragă de timp, până după alegerile anticipate.
Eliminarea pensiilor speciale este un argument electoral foarte atractiv pentru cetăţeanul de rând, care munceşte de se speteşte pentru un salariu care abia îi permite să supravieţuiască.  Trăgând de timp şi promiţând că PNL va elimina pensiile speciale neruşinate, împotriva tuturor, Orban vrea să intre neapărat în campanie având această armă electorală. Ce va fi după aceea, nu mai contează, important este ca ea, arma, să aducă voturi. Ludovicul speră că în acest fel va contracara pierderile suferite prin refuzul de a dubla alocaţiile pentru copii şi majorarea pensiilor cu 40% din septembrie. S-ar putea ca electoratul să dea dovadă de îngăduinţă, mai ales că Orban a promis ferm că, totuşi, pensiile vor creşte. „Noi am pregătit o echipă cu privire la sistemul de pensii, despre inechitățile din sistem, un studiu comparativ cu celelalte state europene. Pregătim o am­plă revizuire a sistemului de pensii. Nu poți să crești pensiile și să nu ai bani. Noi am prevăzut banii pentru creșterea pensiilor. Însă urmărim cu atenție evoluția economică, încasările de la CASS, de previziunile economice. Vom crește pensiile cu siguranță”, a spus Ludovic Orban.
Calculele electorale sunt corecte, cu o singură condiţie: să fie alegeri parlamentare anticipate. Dacă, nu se ştie prin ce minune, acestea nu vor avea loc, ci se va ajunge la alegeri la termen, va fi, practic, imposibil pentru Orban şi PNL să prelungească amăgirea electoratului. Din cauza mai multor puncte terminus, obligatoriu de parcurs în toamnă, PNL va intra în campania pentru parlamentare cu extrem de puţine argumente, dar cu multe cocoaşe în spinare. Şi, ce e mai rău, principala armă electorală a liberalilor- lupta totală împotriva PSD- va mai valora foarte puţin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.