Războaie şi statui

„Marele război mic” dintre liberalii şi pesediştii arădeni continuă în termenii arhicunoscuţi, cu aceleaşi strofe şi refrene repetate la infinit, de parc-ar cînta dogit un patefon hîrbuit şi pe care nici un program rabla nu-l mai poate preschimba în pikup „de marcă”. Ultima „trântă” în care cele două tabere şi-au încordat muşchii a plasat între bicepşii albaştri (liberali), şi tricepşii roşii (social-democraţi), aeroportul Arad. Tabăra „roşie” acuza cu vehemenţă că Adrian Ţolea, preşedinte interimar liberal al CJ la acea vreme, a minţit spunând că s-a semnat un contract între CJ şi firma de operare aeriană Join Airlines. În sprijinul acuzaţiei
s-a produs şi un răspuns al CJ la o solicitare de informaţii de interes public  făcută de un social-democrat, solicitare care a primit de la CJ un răspuns scurt, concis şi franc: nu există nici un fel de contract semnat între CJ şi Join Airlines sau o altă firmă de transport aerian. Social-democraţii au făcut public acest răspuns al CJ, cu imperativul plural de rigoare: minţiţi!
În replică, „împricinatul”, adică Adrian Ţolea, preşedinte interimar al CJ la momentul semnării contractului care… nu există în evidenţele CJ, a transmis un comunicat de presă în care „introducerea” este enunţarea (adică denunţarea), atacurilor pese­diste prin care „partidul roşu”  încearcă să-şi promoveze pionii fideli, conţinutul este explicarea investiţiei în aeroport (utilitatea acesteia), şi afirmaţia că există totuşi contract cu Join Airlines, însă nu al CJ ci al aeroportului, care aeroport este în subordinea CJ (deci cine a formulat răspunsul către pesedist la cererea acestuia de informaţii de interes public ştia că există un contract semnat între suborbonatul aeroport şi firma aceea, dar a tăcut mîlc, precum favoritul Ignatului în păpuşoi!), iar concluzia este cheia de boltă a politicii liberale în Arad: PSD este contra arădenilor!  Cealaltă concluzie, bine învelită în burka logoreei dar străvezie ca apa cristalină de munte-n vîltorile dintre stînci, e aceea că doar şi numai şi exclusiv liberalii iubesc Aradul şi doar ei se dau cu burta de pămînt de dragul arădenilor; ceilalţi, fără deosebire de rasă, etnie, religie ori sex, deci fără discriminare, adică pesedeii, duc Aradul de rîpă, îi aduc pe arădeni în sapă de lemn, le-au tăiat salariile cu un sfert şi li le-ar mai tăia odată pe trei sferturi, le-au pus şi le pun impozite şi taxe de-i dor şi măselele demult scoase din gură, au stors bugetul municipal cu neruşinare-n mînăreala aia de Arad – capitală cultu… (care-i, de fapt, Arad – cătun cultu…, că bănuţii cei mulţi s-au păpat cu rîvnă şi cu mult folos şi fără decontare publică deşi Aradul n-o fi capitală decât de judeţ – cît o mai fi pînă la-ntemeierea judeţului Timişar…).
Aşadar capul tuturor necazurilor la Arad e PSD, iar bravilor liberali ar trebui să li se facă statui. N-ar fi rău să li se şi facă – prin locuri bine identificate: bunăoară lui Ioţcu-n vîrfu’ clădirii Consiliului Judeţean sau în mijlocul heliportului de la spital sau chiar în spital, lui Falcă-n groapa de pe strada Bihorului şi-n fiecare groapă din caldarîmurile Aradului, sau în balta plină cu apă de ploaie şi-astupată cu asfalt, sau pe-o bancă „de opt mii de euroi” de pe Meţianu, sau într-un coş de gunoi „de-opt sute de euraşi” tot de pe strada aia, sau una cîntătoare-n mijlocul Mureşului, sau una plină de gropi
şi-ntinsă pe post de pod lipit de Podul Traian – ca să treacă preste el pietoni şi să vază şi el ce-nsemnează şi cum e să fii călcat în picioare, sau una-n mijlocul stadioanelor Vagonul şi Strungul şi Telecom şi să ţie-n cîrcă, pe post de halterofil aflat în competiţie non-stop, toate-acele supermarketuri în care putem activa sporturi de masă şi de mese de la ţurcă pîn´la bîză – dar numai dacă nu ne prinde paza,  sau una pe post de parcare-n loc de Parc Eminescu… Celor liberali care conduc aeroportul să li se facă statui pe mijlocul pistei de aterizare-decolare a aeroportului şi să dirijeze cu priviri fixe şi precise toate zburătoarele care-or veni la „punctul îndepărtat”, cu contract sau fără.
Că liberalii şi pesedeii „se au” precum mîţa cu şoarecele e totuşi doar o aparenţă înşelătoare. În fapt, noi, prostimea multă, vedem doar ce vor ei să ne-arate şi-auzim tot aşa, fiindcă dincolo de conferinţe de presă, de camere de luat vederi şi de izmeneli de-astea publice e-o mizerie indescriptibilă. Spunea cîndva un şef de filială arădeană a unui partid naţional, cântărind două alcătuiri de vreo două-trei kile fiecare, că „Ăsta-i statutul partidului, iar asta-i platforma program – adică curvuşagu’, că politică nu-i”. Eram de faţă şi l-am crezut; deşi părea incredibil, omul spunea adevărul. A trecut de-atunci vreun sfert de veac şi nimic nu s-a schimbat – şi n-ar fi nici un bai că nu s-a schimbat nimic; baiul cel mare-i că nici speranţe că s-ar schimba ceva nu-s şi că nişte candidaţi de statui ne fac viaţa amară în loc să-i îmbrăcăm în granituri şi-n bazalte şi să-i risipim pe la răspîntii ca semne de neuitare şi de mereu aducere-aminte să nu mai facem noi ce-am făcut şi nimeni să nu mai cuteze vreodată să facă ce-au făcut ei.
Între ei şi noi e-o diferenţă de statură, iar nu de statuie: ei duc un mare război care-i mic, noi ar trebui să ducem un mic război care-i mare cît lumea şi cît universul. Ne mai trebuie doar curaj (puţin), şi să ne-ajungă cuţitul la os (nu mai e mult), că pietroaie şi pari sunt cu duiumul, iar de la ’907 nici n-a trecut chiar atît de multă vreme…