Conflictele militare au reprezentat din totdeauna un subiect captivant. Încă din antichitate tematicile predilecte ale barzilor erau strâns legate de glorificarea faptelor de arme ale unor eroi capabili să ţină cu sufletul la gură mase largi de auditori. Poate cel mai grăitor exemplu este celebrul Homer, care a reuşit să redea isprăvile eroice ale unor căpetenii războinice de la sfârşitul epocii bronzului. Chiar şi după mai bine de 3000 de ani sunt puţini cei care nu cunosc aventurile vestiţilor Ahile, Hector, ori Ulise. Trebuie să recunoaştem că fascinaţia pentru razboi este încă prezentă în societatea contemporană, dovadă stau numeroasle ecranizări ale unor fapte demne de imortalizat, ca de pildă Bravehearth, Saving private Ryan, ori Mihai Viteazul.
Lăsând la o parte evenimentele de acest fel deja cunoscute istoricilor, ori publicului larg, doresc să vă supun atenţiei frânturi din istoria îndepărtată a umanităţii: războaiele uitate ale omenirii. Asupra conflictelor violente desfăşurate în preistorie, cu predilecţie spre finalul epocii bronzului (aprox. 1500-1000 a.Chr.), doar arheologia este în măsură să ne ofere unele respunsuri.
Până nu de mult imaginea specialişitlor asupra conflictelor epocii bronzului se mărginea la descrierea unor grupuri restrânse de indivizi, care efectuau raiduri ocazionale în satele învecinate. Cu toate că Homer descrisese în cântecele sale războaie în toată regula, armele descoperite în siturile contemporane erau privite ca obiecte de prestigiu, ori simboluri ale puterii şi nu ca arme propriu-zise.
Investigarea recentă a unui câmp de luptă din epoca bronzului (aprox. 1250 a.Chr.) de pe malurile râului Tollense, aflat în nordul Germaniei, a revoluţionat perspectiva asupra conflictelor armate preistorice ale arealului european. Cercetarea acestui sit a dus la identificarea a nu mai puţin de 130 de indivizi, dintr-un total de aproape 750 de victime. Estimările specialiştilor converg înspre impresionanta cifră de 4000 presupuşi combatanţi ce au luat parte la bătălia evocată. Această descoperire senzaţională a produs o schimbare fundamentală de percepţie asupra conflictelor. Dacă până acum se vorbea despre grupuri restrânse de luptători ocazionali angrenaţi în încăierări locale, descoperirea evocată probează existenţa în preistoria europeană a unor adevărate armate.
Apariţia oştirilor compuse din câteva mii de luptători bine antrenaţi în tainele războiului precum cele ce s-au înfruntat în jurul anului 1250 a.Chr. pe valea râului Tollense ne duce cu gândul la marile fortificaţii de pământ de la gurile de vărsare ale Mureşului (Sântana, Corneşti, Munar etc.) care probabil au fost şi ele martorele unor conflicte de proporţii asemănătoare.
La nivelul actual al cercetării, desfăşurarea unor bătălii de proporţii epice pare mai degrabă a reprezenta o excepţie. Cu toate acestea stadiul de dezvoltare al anumitor comunităţi de la finalul epocii bronzului susţine posibilitatea ca astfel de conflicte să se fi produs şi în alte regiuni ale Europei.
Victor Sava
