Război între Mircea Onel și conducerea Spitalului Județean: fostul director medical solicită despăgubiri în valoare de 100.000 de lei

0
283

Fostul director medical al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, Mircea Onel, cere despăgubiri pentru incorectitudinea de care a dat dovadă conducerea spitalului în demiterea lui, în data de 13 aprilie.

Acesta a fost eliberat din funcție cu patru luni înainte de încheierea mandatului, sub pretextul că nu ar fi respectat verificările unor fișe de observație ale pacienților, fiind nesemnate de către el. Mai mult, ar fi fost demis pentru modul incorect în care erau organizate gărzile și lipsa deciziilor și propunerilor pentru îmbunătățirea activității în secțiile Covid-19, dar și pentru neinternarea a 33 de pacienți care au fost duși cu ambulanțele la Spitalul Județean.

Pe data de 24 mai, Mircea Onelînregistrat la Tribunalul Arad o cerere de chemare în judecată a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, dar și a managerului interimar al spitalului, Florina Ionescu.

Mircea Onel solicită, astfel, plata unor daune materiale în cuantum de 50.442 de lei, care este de fapt echivalentul contravalorii salariului său pentru ultimele patru luni rămase de a fi executate ca director medical al SCJU Arad.

De asemenea, fostul director susține că revocarea din funcție a fost una abuzivă și mai solicită și daune morale în sumă egală valoric cu salariul pentru cele patru luni, pentru prejudiciul care i-a fost adus imaginii sale, afirmațiile fiind neadevărate în raportul în care s-a dispus adoptarea hotărârii de revocare din funcție. Acesta spune că, la vremea respectivă, și-a îndeplinit obligațiile stabilite în contractul încheiat cu Spitalul Județean.

Astfel, conducerea Spitalului Județean are la dispoziție 25 de zile pentru a depune o întâmpinare.

Momentan, așteptăm să se pronunțe instanța. Noi lucrăm la întâmpinarea ce va fi depusă în perioada următoare, ne-a declarat managerul interimar al spitalului, Florina Ionescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.