• Prefectura și Primăria se judecă pentru clădirea în care funcționeză cele două instituții
  • Prefectul spune că vrea să clarifice situația.
  • La Primărie se vorbește de naționalizări.
  • Primarul profită de prilej pentru a ataca din nou Guvernul.

A început războiul pentru Primărie. Nu pentru scaunul de primar, care nu a rămas deocamdată vacant, ci pentru clădirea în care funcționează Primăria și Prefectura. Prima lovitură a fost dată de Instituția Prefectului care, pe 15 iunie, a intentat o acțiune în instanță pentru constatarea dreptului de proprietate publică al statului român și a dreptului de administrare al Prefecturii asupra Palatului Administrativ. Potrivit celor de la Prefectură, s-a mers pe această cale în condițiile în care apartenența imobilului nu a putut fi clarificată pe cale administrativă, în ciuda demersurilor făcute în acest sens de cele două instituții. „Intenția noastră, a Instituției Prefectului – Județul Arad, este aceea de a clarifica situația dublei înregistrări a imobilului în care atât noi, cât și Primăria Municipiului Arad ne desfășurăm activitatea, aceasta fiind singura cale prin care proprietatea Palatului Administrativ se poate reglementa. La ora actuală, imobilul este proprietatea Statului Român în baza Decretului-Lege nr. 30 din 1990, iar Municipiul Arad este proprietarul aceluiași imobil în baza H.G. nr. 976 din 2002, privind atestarea domeniului public al Județului și al Municipiului Arad”, susține prefectul Florentina Horgea.
La Primărie se vorbește de naționalizări
Replica reprezentanților Primăriei nu s-a lăsat așteptată. Aceasta a venit în cadrul unei conferințe de prese susținută de primarul Gheorghe Falcă, flancat de cei doi vicepri­mari, Călin Bibarț și Levente Bognar.
Cei trei s-au arătat surprinși de situație, susținând că în urmă cu doi ani, Florentina Horgea, pe atunci subprefect, ar fi fost de acord cu faptul că Primăria Arad aparține municipiului Arad. „Proprietățile municipiului sunt ale arădenilor. Nu este normal ca o clădire construită pe banii arădenilor să fie naționalizată în 2018, după aproape 30 de ani de la Revoluție”, a declarat Levente Bognar. La rândul său, Bibarț a transmis: „Dacă doamna prefect și specialiștii dânsei nu recunosc o hotărâre de guvern, să meargă la guvern, dar nici într-un caz să nu încerce să ia un bun al arădenilor”.
La rândul său, primarul Gheorghe Falcă a lansat în stilu-i caracteristic, un atac la adresa Guver­- nului. „Istoria clădirii pleacă pentru doamna prefect din perioada comunistă și consideră că Prefectura trebuie să fie urmașa partidului comunist. Voi informa Consiliul Local și pe toți cetățenii Aradului de do­rința Guvernului de a prelua această Primărie în domeniul public al statului, ceea ce înseamnă că noi vom sta cel mult în chirie aici, dacă nu trebuie să fim și mutați”, a declarat, printre altele Gheorghe Falcă.
Ioana Puraveț
Lucian Șerban

Recomandările redacției