Ieri, 18 august a.c., în intervalul orar 17-19, polițiștii municipiului Arad împreună cu jandarmi și reprezentanți ai Direcției Generale Poliție Locală Arad au desfășurat o acțiune de amploare cu efective mărite în zona Boul Roșu.

Acțiunea a avut ca scop impunerea unui climat de ordine și siguranță publică, combaterea cerșetoriei și a vagabondajului, precum și reducerea riscului rutier și intensificarea masurilor de combatere a faptelor antisociale.

În urma activităților desfășurate polițiștii au legitimat 190 de persoane dintre care 14 fără adăpost, au aplicat 73 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 31.375 de lei, dintre acestea 60 în baza O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, 10 în baza Legii 61/1991 R privind ordinea și liniștea publică și trei la alte nereguli constate.

„Persoanele fără adăpost depistate au fost luate în evidență fiind implementate în bazele de date ale poliției. De asemenea au fost controlate 115 autoturisme și reținute 4 permise de conducere și retrase 3 certificate de înmatriculare”, declară Livia Pescar, purtător de cuvânt al IPJ Arad.



Exemplu relevant:

Polițiștii au depistat un arădean de 19 ani, care conducea un autoturism pe strada Putna având aplicate numere provizorii expirate.

Aceste acțiuni au un caracter permanent și vor continua și în perioada următoare pentru a asigura un climat optim de ordine și siguranță publică.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Recomandările redacției