Reabilitarea unor drumuri județene este tot mai apreciată deoarece  susține dezvoltarea economică în jurul unor poli economici locali. Un foarte bun exemplu este și zona Curtici, unde sunt în desfășurare investiții majore în rețeaua drumurilor județene. Reabilitarea drumului județean Curtici-Sânmartin-Socodor-Nădab aduce beneficii mari în zonă. Investiția crează o bună legătură rutieră între Curtici și Chișineu-Criș, permite scoaterea traficului greu din oraș și scurtează drumul Arad-Vama Vărșand. Reamintim că reabilitarea acestui tronson de drum este realizată de firma INTECO HOLDING și face parte din inelul care va închide rețeaua de drumuri transfrontaliere, prin care se realizează o legătură de bună calitate între vămile Nădlac și Vărșand, incluzând și localitățile Pereg, Pecica, Turnu, Iratoș, Dorobanți, Macea, Grăniceri, Pilu, Socodor. În cadrul aceluiași proiect, Primăria Orașului Curtici construiește șoseaua de centură care va face legătura cu DJ 709B Curtici-Macea și 792 C Curtici-Sântana. „După semnarea contractului pentru drumul județean Sânmartin-Socodor, putem spune că se lucrează pe întregul traseu 32,5 km, Curtici-Sânmartin-Socodor-Nădab. Se creează astfel o legătură rutieră bună între Curtici și Chișineu Criș, două orașe în ascensiune care sunt factori de creștere pentru toate localitățile din jur. Această investiție ne permite să scoatem o parte a traficului greu din Chișineu Criș pentru confortul locuitorilor și să scurtăm drumul pe relația Arad – vama Vărșand, un avantaj pentru transportatori. În plus, se lucrează la centura de ocolire a orașului Curtici. Prin astfel de investiții, susținem economia locală și crearea de noi locuri de muncă, dar lucrăm și la îmbunătățirea condițiilor de viață, pentru că reducerea traficului în interiorul localităților înseamnă mai puțină poluare și mai multă siguranță în trafic”, a declarat Florin Tripon, consilier județean PNL.

Recomandările redacției