Reabilitarea termică a blocurilor – sau cum îşi bat joc de locatari diriginţii de şantiere şi constructorii

Situaţia reabilitării termice a blocurilor de locuinţe este o preocupare a tuturor celor care, dintr-un motiv sau altul, îşi duc viaţa în astfel de ansambluri condominiale în care sintagma „casa mea” nu mai are aproape nici o relevanţă, dat fiind că în „casa mea” nimeni nu mai poate bate un cui ca să-şi atârne un tablou decât după ce trece pe la toate uşile vecinilor de pe scară şi de pe scările învecinate pentru a cere aprobări – iar dacă un singur vecin zice „nu”,  îţi lipeşti tabloul de perete cu gumă de mestecat.

Problema reabilitării termice „macină” două categorii de locatari „la bloc”: pe cei cu blocuri nereabilitate (ei plătesc facturi de încălzire mai mari chiar şi decât salariul lunar), şi pe cei cu blocurile intrate în reabilitare. Această din urmă categorie de „oameni cu probleme” a fost avută în vedere de Uniunea Locală a Asociaţiilor de Locatari Arad în conferinţa de presă organizată ieri, conferinţă la care au fost invitaţi preşedinţi şi administratori de asociaţii de locatari şi funcţionari din serviciul de specialitate al primăriei.

Referindu-se la situaţia reabilitărilor în municipiu, Dorina Lupşe, preşedinta ULAL Arad, a catalogat-o drept catastrofală. „Programul de reabilitare termică a blocurilor de locuinţe a început la Arad încă din 2006 într-un ritm extrem de lent, şi de atunci continuă în acelaşi ritm. Primul lot de blocuri reabilitate a avut 17 astfel de edificii; lucrările s-au terminat, însă recepţia nu s-a făcut – din cauză că guvernul a întârziat să facă plăţile care-i revin potrivit legii. O hotărâre a CLM Arad, nr.63 din februarie 2009, a majorat cu 20 de lei preţul de livrare a gigacaloriei, cu motivaţia că aceşti bani se vor regăsi în reabilitarea în acelaşi an a 1.000 de blocuri. Banii s-au încasat, de reabilitat nu s-a reabilitat nici un bloc, iar la adresa noastră din august 2010 prin care ceream explicaţii cu privire la aceste sume încasate şi folosirea lor n-am primit răspuns nici astăzi. Reabilitările se fac fie cu fonduri guvernamentale, fie cu fonduri europene. Dacă lucrările cu finanţare guvernamentală lasă mult de dorit la capitolul calitate, cele cu finanţare europeană sunt o adevărată bătaie de joc – şi cineva ar trebui să răspundă şi să plătească”, a spus Dorina Lupşe în deschiderea conferinţei de presă.

Din cinci preşedinţi de asociaţii şi administratori, doar unu era mulţumit de stadiul lucrărilor şi de calitate. „Sunt administratorul unei asociaţii de pe Calea 6 Vânători. Lucrarea se află în grafic: 25% din lucrări sunt făcute la un nivel calitativ bun. Este drept că sunt şi muncitori care lucrează prost, în special cei tineri, dar sunt profesioniştii ceilalţi care-i întorc înapoi şi-i obligă să facă bine ce au de făcut. Colaborăm foarte bine cu constructorul, cu dirigintele de şantier şi cu primăria, deci nu avem de ce ne plânge. Sperăm ca lucrurile să meargă la fel şi de acum înainte şi să încheiem lucrarea la termen”, a spus administratorul.

Un alt administrator s-a plâns de relaţia execrabilă cu constructorul. „Administrez trei asociaţii. La una din ele, cu blocul aflat în reabilitare, sunt probleme grave: constructorul face ce-i trece lui prin cap, iar muncitorii sunt nişte necalificaţi. Calitativ, lucrările sunt foarte proaste. Colaborăm excelent cu primăria, însă constructorul nu poate fi ţinut în frâu”, a spus administratorul.

Un alt administrator s-a plâns de aceeaşi incompetenţă rezultată din lipsa de calificare a muncitorilor constructorului contractat: „Ne confruntăm cu proiecte incomplete, cu prelungiri de termene de execuţie, cu meseriaşi care nu ştiu meserie. În subsolul blocului aflat în reabilitare, din toate sudurile făcute la reţeaua de termoficare, doar două au rezistat la probe; celelalte au trebuit refăcute integral. Dirigintele de şantier trece pe la lucrare foarte rar – se plânge că are prea multe şantiere în responsabilitate. Cu primăria colaborăm excelent, dar se pare că nici primăria nu are pârghiile necesare de a-l controla pe constructor”.

Cel mai nenorocit şantier pare a fi totuşi, şantierul de reabilitare a blocului 727 din Micălaca. „Şantierul de reabilitare a blocului s-a deschis în octombrie 2014 – şi nu e gata nici azi, termenul de executare a lucrării fiind prelungit. De lucrat s-a lucrat mizerabil: elementele de termopan cu care s-au închis balcoanele se mişcă, în subsol s-a pus polistiren izolant peste instalaţia electrică şi nu mai este bec, tot în subsol s-au lăsat neizolate porţiuni de tavan, între plăcile de polistiren şi peretele care trebuie izolat sunt distanţe foarte mari, stratul de adeziv nu se pune pe întreaga suprafaţă a polistirenului ci doar în cinci puncte – în cele patru colţuri şi în mijloc, şuruburile de fixare a plăcilor sunt montate anapoda şi «prind» în perete doar câţiva milimetri… E bătaie de joc. Pe şeful de şantier l-am văzut prin şantier de două ori într-un an, deci nu există interes pentru lucru făcut la timp şi de calitate”, a spus administratoarea asociaţiei de locatari din blocul 727 din Micălaca.

Prezenţi la conferinţa de presă, reprezentanţii primăriei n-au negat problemele, însă au explicat că primăria nu gestionează efectiv aceste proiecte şi că nu are pârghiile legale pentru a trage la răspundere constructori şi diriginţi de şantiere. „Primăria intermediază şi facilitează aceste programe, dat nu are atribuţii de control. Toate operaţiile se desfăşoară pe «faze de lucru», lucrarea recepţionându-se pe aceste faze, la încheierea fiecăreia. Ştim că sunt probleme şi ştiţi bine că încercăm să le rezolvăm şi să facem să apară cât mai puţine. Am răspuns mereu solicitărilor venite dinspre asociaţiile de locatari şi vom fi şi pe mai departe alături de asociaţii, dar sunt şi probleme în care primăria nu se poate implica întrucât legea nu ne permite”, a spus ….

Concluziile unui observator neimplicat direct în fenomen ar putea fi următoarele: nici o asociaţie nu are de reproşat ceva primăriei, aproape toate au probleme grave cu constructorii şi cu diriginţii de şantier, se lucrează foarte prost şi se lungesc prea mult termenele de execuţie. Corolarul acestor concluzii ar fi că mulţi bani europeni, guvernamentali, ai primăriei şi ai locatarilor se duc pe apa sâmbetei, apă care «curge» încet şi sigur în buzunarele unor diriginţi de şantier care trec pe la lucrări din an în paşti şi-n cele ale unor constructori care n-au nimic în comun cu respectarea termenelor şi calitatea lucrului.