„Alb-roși” de la „satelit” au trecut repede peste eșecul cu Poli II în debutul Ligii a III-a și și-a recuperat punctele pe terenul unei alte formații „satelit”. Arădenii nu le-au dat nicio șansă „pandurilor” la capătul unei prestații destul de bune.
Trupa lui Păcurar și Oprescu
și-au făcut viața ușoară încă din start. În minutul 16, Covaci a centrat de stânga, iar Wild a trimis cu capul în plasă din colțul careului de 16. Scăpând basma curat la câteva faze fixe ale gazdelor, la următoarea fază de poartă, avantajul s-a dblat. Același Covaci a scăpat pe stânga, a driblat un adversar și i-a pasat perfect lui Ignea, care nu putea greși din numai 6 metri.
Cu o defensivă destul de sigură, dar având și o formație adversă destul de previzibilă în construcția jocului, UTA II a intrat cu 2-0 la vestiare, iar la revenire a și scris concluzia meciului. Ghergar a scăpat în viteză, a trecut și de portar și a înscris din unghi închis. Era minutul 61, iar Stanciu nu a mai avut cu adevărat de lucru decât la șutul spre vinclu al arădeanului Pirtea.
Formații:
Pandurii II: Negrilă – Tudoran, Brînzan, David, Trocan (46 Trocan) – Cioiu, Hemidi (58 R. Dumitru) – Dodoi (71 Dragu), Pîrvulescu, Pirtea – Gruia.
UTA II: Stanciu – Iova, Wild, Celea, Copaci – Dobrean (22 D. Lazăr), Coadă (74 Pop) – Ghergar (63 Moza), Covaci, Ungurianu – Ignea (87 Toma).
Arbitri: Dragoș Piriu (Curtea de Argeș) – Lucian Tănase (Pitești), Alina Voaideș (Sibiu)
Observatori FRF: Florin Duinea (Craiova), Virgil Lup (Aiud-Alba)

Recomandările redacției