Dacă relatezi un fapt unui grup de zece oameni este foarte probabil ca maxim doi să reproducă același lucru. Și asta nu pentru că ar minți sau nu ar înțelege ce li s-a spus, ci pentru că așa percepe unele chestiuni persoana în cauză. Plonjând în tumultul zilelor noastre, unii observă o realitate, iar ații percep o altă realitate. Dar care sunt faptele, cum s-au petrecut ele? În esență a trecut un an de la declanșarea crizei sanitare, iar tabloul general nu arată, din păcate, bine. Chiar deloc. Purtatul măștii, spălatul pe mâini, distanțarea socială, restricții de circulație, au fost prezentate ca și rezolvări ale problemei. Dar cifrele tot creșteau. A venit apoi și soluția vaccinării, care a fost văzută sau cel puțin înțeleasă, de către marea majoritate a oamenilor, ca formula miraculoasă. Cu toate acestea, cifrele de infectare, de oameni care ajung la terapie intensivă continuă să crească alarmant. Deși, ar trebui să scadă. Așa cred cei mai mulți, că doar sunt deja peste un milion de români care au fost deja vaccinați , cel puțin cu prima doză. Nimeni dintre oficiali nu a explicat clar de ce se întâmplă acest lucru. Ultimele măsuri restrictive par a fi fost picătura care a umplut paharul. Iarăși nimeni nu a dat o motivație clară: de ce la ora 20,00 și nu la 22,00. O mulțime de întrebări care au rămas fără răspuns. Între timp, în tot acest an care a trecut, pe lângă pandemie și economia este în plină criză. Unii oameni și–au pierdut locurile de muncă, alții afacerile. Este greu să le explici acestora să mai aibă puțină răbdare. Când realitatea zilelor și presiunea facturilor îi apasă tot mai tare. Iar ieșitul în stradă, la proteste, este o reacție firească a acestui șir de restricții de un an de zile și care, în mintea celor mai mulți nu au dus la nici un rezultat pozitiv. Iar realitatea cifrelor nu poate fi contrazisă sau interpretată. Nu poți să spui că tu vezi albastru, iar altul parcă vede un gri-albăstrui. Cifrele sunt cifre. Zecele nu este la fel cu patru. Iar ultimele arată foarte rău: 6.156 de cazuri noi de infectare doar în ultimele 24 de ore, 23.536 de decese de la începutul pasndemiei, 1412 pacienți în stare critică. Iar faptul este că de patru zile încoace oamenii ies în stradă. În multe orașe din țară. Ei arată o stare de nemulțumire. Unii îi cataloghează într-un fel , alții în alt fel. Chiar vicepremierul Barna, care afișează o bunăstare antipatică, în raport cu realitățile de astăzi, i-a trecut pe manifestanți la capitolul „fasciști și huligani”. Ceilalți, din trecut, erau „tinerii frumoși și liberi”. Chestiuni de percepție a realității. Este drept că politicienii, de orice culoare ar fi, când ajung la putere, își pierd simțul realității.  Nu toți, dar cei mai mulți dintre ei. Ajung să trăiască într-o realitate paralelă, să-i spunem. Tocmai  de aceea, unii s-au grăbit cu etichetele. Sigur depinde din ce unghi sunt ele făcute. Însă, după cum decurg lucrurile, cel puțin până acum, decidenții par a trăi într-o altă dimensiune, într-o realitate paralelă.și nu sunt semne că ar înțelege ce se întâmplă.

Recomandările redacției