Realizări mari la Șepreuș

0
2068

De Voicu Sida

„Suntem un colectiv unit“

În urmă cu ceva vreme am stabilit o întâlnire cu primarul Ioan Pintean, la sediul Primăriei Șepreuș. Am purtat discuții despre realizările de până acum din mandatul acestuia, îndeosebi despre cele de anul trecut și bineînțeles, despre proiectele pe care le mai are în program primăria de acum înainte.

Întotdeauna, înainte de a ajunge la sediul instituției, mă opresc și mai stau de vorbă cu câțiva cetățeni, pe care îi întreb cum sunt tratați când merg la primărie și ce lucrări se mai derulează. Dintr-o discuție în alta s-a alăturat un pensionar care ne și cunoștea de la Ziua Pensionarilor și ne-a atras atenția: „Ați văzut câtă lume a fost și cum s-a pregătit domnul primar să ne întâmpine ca la o nuntă? Este un gest mare pe care l-a făcut față de noi, pensionarii, de câțiva ani“. Un alt cetățean a spus că primarul Ioan Pintean a făcut foarte multe pentru Șepreuș, alături de domnul viceprimar, Ioan Morgociu – „un om deosebit de bun și harnic“. „Se înțeleg foarte bine și în primărie sunt ca într-o familie“, a mai spus șepreușanul.

  • Dle primar, cu ce vă puteți mândri de când sunteți la comnda administrației?

„Sunt multe de discutat aici, în birou și de arătat multe pe teren!“, a susținut primarul Ioan Pintean.

„Păi începem cu modernizarea străzilor în Șepreuș, în lungime de 11,2 kilometri. Am realizat Școala Gimnazială «Mihai Veliciu» – extinderea și dotarea cu grupuri sanitare și centrală termică în școala nouă. Am efectuat construirea gardului de împrejmuire a Școlii «Mihai Veliciu». De asemenea am reabilitat Căminul Cultural. Am realizat modernizarea drumului comunal 124 Șepreu – Apateu, dar și modernizarea prin prietruire pe DC 124 Șepreuș – Satul Nou“, a spus edilul Șepreușului.

Acesta a vorbit și despre alte achiziții importante pentru comunitate. „Am achiziționat și o autospecială PSI. Am amenajat terenul sintetic la Școala Gimnazială «Mihai Veliciu» Șepreuș“, a spus primarul.

Proiecte noi

Edilul Ioan Pintean a prezentat și proiectele noi: „Avem investiții propuse pentru care există proiecte tehnice cum ar modernizarea străzilor de la periferia localității. Mai avem un alt proiect de construire vestiare, de modernizare și dotare a Bazei Sportive din Șepreuș. Deci acestea sunt proiecte făcute încă nefinanțate, dar le vine rândul și lor“.

  • Da, domnule primar, am văzut că aveți șantier deschis acum, la unele lucrări. Despre ce este vorba?“

„Da. Este vorba de reabilitarea, modernizarea și extinderea Școlii Gimnaziale «Mihai Veliciu» și Grădinița  P.N din Șepreuș. Este vorba de școala veche. O altă investiție «atacată», la care suntem spre finalizare este casa mortuară, Avem amenajată și parcarea la școala gimnazială nouă“, a spus primarul.

  • „Mai aveți și alte investiții pentru anul 2020?“

„Da, mai am, întrucât nu am stat să-mi cadă totul de-a gata. M-am implicat împreună cu viceprimarul Ioan Morgociu“, susține primarul.

După terminarea discuțiilor cu edilul Șepreușului am mers în teren pentru a vedea investițiile.

„Investițiile pentru care avem finanțare sunt amenajarea de trotuare din beton în comună, pe o lungime de 2,2 kilometri și amenajarea parcului din fața primăriei, care va arăta foarte frumos. De asemenea, avem proiectul de amenajare a parcării la Școala Gimnazilă «Mihai Veliciu», la școala veche. Vom finanța proiectul de schimbare a covorului sintetic la școala veche, vom realiza transportul elevilor din Șepreuș, la Liceul din Chișineu-Criș – gratuit“, a spus edilul Șepreușului, Ioan Pintean.

Primarul Ioan Pintean are deci o serie de obiective realizate și în curs de realizare. Să nu uităm că sunt un colectiv unit care are realizări foarte bune.

Voicu Sida

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.