Fiind început de an, am dorit să află câteva din planurile pe care le au edilii unor orașe din județ în care au avut loc schimbări de natură să aducă modernitate și confort locuitorilor acestora.

„Normalul“ s-a făcut cu eforturi

Într-un scurt bilanț pe care și l-a făcut recent Vasile Ciceac, primarul orașului Nădlac a punctat extrem de sumar realizările sale, axându-se mai mult pe cele economice: din domeniul infrastructurii – triplarea lungimii drumurilor asfaltate, triplarea rețelei de apă curentă și extinderea de patru ori a celei de canalizare, extinderea și modernizarea iluminatului public, modernizarea spațiului central al orașului –  și pe cele legate de realizarea unui climat favorabil inițiativelor prin care să se creeze noi locuri de muncă – crearea unei zone industriale în Nădlac pe o suprafață de 28 de hectare.

„În 2004, când am venit eu, situația drumurilor din oraș era deplorabilă: doar 20 de kilometri erau asfaltați, acum sunt peste 44 de kilometri. Iluminatul stradal a fost modernizat și extins: atunci era câte un bec la trei stâlpi, acum are fiecare stâlp. Rețeaua de apă era la 30%, acum e la 96% iar canalizare era la 20% iar acum este la 90%. Toate aceste eforturi au fost necesare pentru îmbunătățirea confortului oamenilor. Deși acum pare ceva normal, aceste lucrări s-au făcut cu eforturi“ a mai spus edilul din Nădlac

A vorbit însă puțin – deși din punctul nostru de vedere e important – despre sprijinul acordat tinerei generații și învățământului – multilingvistic –  din oraș; despre imensa deschidere pe care a creat-o orașului Nădlac prin excepționala relaționare cu orașe din țările vecine, prin numeroasele înfrățiri și vizite în țări europene – inclusiv și mai ales cu cele unde se vorbește limba slovacă, știut fiind că 47% din populația orașului este de etnie slovacă; a susținut și demersurile ca o facultate din Bratislava să aibă o secție în Nădlac. Apoi faptul că în 2010, pe o perioadă de șase luni – când orașul Nădlac a fost Cetate Culturală a județului Arad – aici au venit și au evoluat repetat reprezentanți de valoare din domeniul cultural din mai multe orașe și țări iar replica artiștilor nădlăcani – de exemplu trupa de teatru în limba slovacă – n-a fost cu nimic mai prejos decât cea a artiștilor consacrați.

Dezvoltarea Nădlacului trebuie să continue

„În cele trei mandate de primar am reușit în mare parte să finalizez proiectele pe care mi le-am propus pentru comunitatea noastră, dar și altele – nu puține, care s-au impus pe parcurs. Au fost proiecte importante pe care le-am dus la bun sfârșit. Eu aș dori doar ca în următoarea perioadă – cu sprijinul tuturor locuitorilor orașului Nădlac, firește – dezvoltarea orașului să continue, adică să finalizez ceea ce este început; să atragem noi proiecte și să susținem orice nou investitor ce va dori să facă afaceri la noi, pentru a crește numărul de noi locuri de muncă. Și vor veni: nu numai pentru că există acum și o cale rapidă de legătură între orașul Nădlac și Europa: autostrada, dar și pentru că am demostrat de-a lungul anilor că suntem deschiși la ce e nou și valoros și că suntem parteneri de nădejde. Din aceste motive voi mai candida pentru încă un mandat la conducerea Primăriei orașului Nădlac“ a subliniat în final Vasile Ciceac.

(F.B.)

Recomandările redacției