IMG_1110 IMG_1113 IMG_1111 IMG_1098 IMG_1095 IMG_1093 IMG_1117 IMG_1100Despre comuna Ignești se știe mai puțin decât ar merita, ea fiind așezată într-un peisaj de vis, la poalele sudice ale Munților Codru Moma. Comuna este compusă din satele: Ignești – sat de reședință, Minead, Nădălbești, Susani. În ultimii ani aici au avut loc schimbări pozitive, oamenii bucurându-se de faptul că au văzut că lucrurile evoluează.
Primarul comunei, Ioan Marinel Urs ne-a împărtășit din planurile sale actuale și de viitor. În urmă cu nici opt luni domnia-sa ne prezenta planurile sale pentru viitorul imediat; acum ne spunea despre ce s-a putut realiza în intervalul scurs și ce are în plan pentru viitoarea perioadă.
– Pentru început, spuneți-ne cum a debutat anul 2014?
– Aș putea spune că anul acesta l-am început… cu dreptul, adică destul de bine. În primul rând iarna aceasta a fost blândă și nu ne-a solicitat, deși am fost pregătiți cu toată gama de utilaje de inter­venție. Odată cu venirea primăverii, având în vedere că Primăria are 750 hectare de pădure, ne-am ocupat cu plantarea parcelelor care au fost exploatate de material lemnos și vreau să vă spun că am plantat 5,8 hectare cu puieți din speciile: stejar, frasin, cireș, molid – specii care merg bine în zona noastră. Plantările le-am făcut cu o firmă specializată din Oradea, deci avem zone unde mergem pe regenerare autohtonă.
O altă problemă care a stat în atenția noastră spre rezolvarea ei din timp a fost distribuirea lemnelor pentru încălzirea pe timp de iarnă. Despre asta vreau să vă spun că am distribuit lemn pentru satele Minead și Ignești; am dat doar acestor sate, deoarece ne-a prins restricția. Și acum, la ceilalți, din celelalte sate, le vom da în luna septembrie, când nu mai sunt restricții la tăiere. Noi, toate tăierile le facem din diferite părți și doar prin licitație. Reprezentanții firmelor care participă la noi la licitația de lemn buștean apreciază că avem un lemn de calitate, de aceea au succes cu ele exportându-l în China, sub formă de prefabricate.
Tot în această primăvară, în luna martie, am făcut demersurile și am închiriat pășunea comunală la crescătorii de animale și le-am dat-o curățată. Deoarece noi avem toată gama de utilaje aferente necesare curățării pășunii, am rezolvat cele 400 de hectare de pășune.
– Am înțeles că intenționați să construiți un Cămin Cultural nou; unde anume?
– Așa este, în satul Susani va fi în curând ridicat un Cămin Cultural. Nu se mai putea ca acest sat să nu aibă un Cămin Cultural nou, pentru că de cel care a fost înainte nu mai aveai îndrăzneala să te apropii. Banii sunt din… contribuție proprie: nu am mai așteptat „milă“ de la nimeni pentru că știam că nu avem șanse să primim; mai ales că suntem o comună mică. Valoarea lucrărilor la acest obiectiv se ridică pe la 3 miliarde. Căminul va fi prevăzut cu sală de festivități, bucătărie, centrală termică, grup sanitar și sper ca până la toamnă să fie ridicat și acoperit. De asemenea, am mai avut în această perioadă, de care vorbim, de făcut lucrări curente de reparații la drumuri.
– Spuneați ceva și de unele lucrări finalizate în 2013; despre ce e vorba?
– De la ultima noastră discuție am cam finalizat unele obiective importante. Astfel, am finalizat lucrarea de extindere a rețelei de apă potabilă în satele Minead și Ignești, am terminat lucrările de renovare a clădirii Școlii din satul Minead – care a fost lăsată în paragină, iluminatul public este rezolvat peste tot în comună – pe toate străzile; am continuat lucrările de modernizare a drumului comunal DC18 – care leagă satele Ignești, Susani și Nădălbești. Aici vreau să fac o remarcă importantă: în maxim o lună se va finaliza realizarea celor două covoare asfaltice, aceste lucrări se fac acum, în 2014; la acest drum o parte din lucrări vor continua în funcție de cum se primesc banii. Școlile sunt rezolvate iar cetățenii celor două sate au… apă la robinete captată de la izvoarele din Munții Codru Moma.
– Ce proiecte aveți pe mai departe?
– Încă de la instalarea mea ca primar am demarat cu mai multe proiecte. Astfel, am făcut proiecte precum cel care privește construirea de trotuare în toate satele comunei – acesta a fost primul. Al doilea este cel de modernizare a tuturor străzilor din comună; al treilea este un proiect de consolidare, modernizare și dotare cu instalații specifice și mobilier – pe care îl avem deja aprobat de Ministerul Culturii; al patrulea proiect este cel de modernizare a sediului Primăriei, care este demarat deja – după cum se vede. Am înlocuit tâmplăria veche cu termopane, avem prevăzut mobilier și amenajări interioare. În plus am acum un alt proiect pentru drumurile agricole: foarte greu avem acces la terenurile agricole și trebuie făcut ceva. În același proiect am prevăzut și la păduri, același fel. Ar mai fi ele multe de făcut dar ne lovim de capitolul „buget“ – că nu putem să tot exploată pădurea până la infinit. De bugetul pe care l-am primit vă rog să nu mă întrebați, că mi-e rușine să vă spun; dar facem cum ne ajută Dumnezeu.
– Cum comentați aspectul că bușteanul prefabricat din Ignești e apreciat și ajunge în China?
– Mă bucură mult aspectul că materialul nostru lemnos de la Ignești este solicitat și apreciat datorită calităților bune pe care le are. De aceea firmele care prelucrează lemn se interesează constant de licitația pe care o avem noi la exploatarea partizilor scoase la vânzare.
Părerile localnicilor
Realizările primarului n-au trecut neobservate, localnicii apreciind eforturile acestuia. Astfel, baciu Simion Țica, spunând hâtru că merge „să obosească coasa“, deși avea o vârstă respectabilă, ne-a spus câteva cuvinte despre felul cum merg acum lucrurile. „Să știți că face primarul nostru multe și frumoase; dar cât de frumos vorbește cu oamenii și cât de res­pectuos este, e un model în comună“.
Un alt vârstnic de 85 de ani, din satul Nădălbești, ne spunea cu satisfacție: „domnule, pot să mor liniștit, că am văzut asfalt în fața casei mele; nu m-am gândit, nici nu mi-a trecut prin cap că voi ajunge zilele astea. Nici nu am visat noi că vom avea așa un primar“.

Recomandările redacției