Anul 2016 a fost extrem de intens pentru UTA. În vară, echipa noastră ajungea, din postura de nou-promovată în liga secundă, să joace pentru promovarea pe prima scenă.
Sezonul 2016-2017 a trecut de jumătate, iar echipa noastră petrece iarna pe poziția a doua a ligii secunde, poziție care duce în Liga I la sfârșit de campionat.
La ora analizei, Alexandru Meszar, mentorul proiectului datorită căruia UTA a trecut peste cea mai grea perioadă din viața ei, scrie o concluzie succintă pentru punctul în care s-a ajuns: „UTA a avut parte de un Crăciun așa cum și l-a dorit, după realizarea a două obiective majore. Unul, echipa este pe loc de promovare directă, iar al doilea, datoriile clubului sunt zero față de bugetul de stat, bugetul local, jucători vechi și actuali, antrenori, angajați și furnizori. Un cadou de Crăciun a fost și declararea echipei Under 19 (câștigătoare a Cupei și Supercupei României) drept «Echipa anului». Ne dorim ca anul viitor să aibă aceleași rezultate organizatorice și financiare și, pe plan sportiv, cu ocazia Crăciunului, să avem parte de un brad  de Liga I”.
uta-arad.ro

Recomandările redacției