• După ruptura dintre conducerea CJA și Țolea, Parchetul și Poliția au început să primească tot mai multe informații despre ADI Deșeuri.
  • Instituțiile statului sunt chemate să facă lumină.
  • Reclamațiile de la Arad au ajuns până la București.

Scriam într-unul din numerele trecute ale ziarului nostru că, după ruptura apărută între actuala conducere a Consiliului Județean și Adrian Țolea, fost vicepreședinte al CJA, fost președinte interimar al instituției și acum fost director al ADI Deșeuri, situația de la Asociația de Dezvoltare Comunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor este pe cale să ia o turnură penală. Asta, pentru că, pe fir a intrat Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, care în conformitate cu o adresă emisă de Prefectură, verifică și modul în care și-au desfășurat activitatea acolo Iustin Cionca, președintele CJA, și Sergiu Bîlcea, vicepreședintele acestei instituții, despre care toată lujmea vorbește că este politicianul preferat de Gheorghe Falcă pentru a-i urma la conducerea Primăiei. Prin adresa nr. 97886/20.07.2018 a Inspectoratului de Poliție al Județului Arad – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice ni s-a adus la cunoțință faptul că activitatea desfășurată în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor este cercetată în dosarul penal 2337/P/2018 fiind avute în vedere inclusiv aspectele legate de activitatea de împuternicit al UAT Județul Arad, a domnului Bîlcea Sergiu Ovidiu și a domnului Iustin Cionca, în Adunarea Generală a Acționarilor a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor”, se arată în documentul trimis de Prefectură.

Mai mult, trebuie spus că trei dintre sesizările făcute de Țolea și trimise Prefecturii au fost redirecționate către Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad.

Parchetul, sesizat via Ministerul Fondurilor Europene

Lucrurile nu s-au oprit însă la Arad, Adrian Țolea căutându-și dreptatea și la București, la Ministerul Fondurilor Europene, astfel încât scandalul de la Arad a ajuns până în Capitală. De menționat că reclamațiile făcute de Țolea la minister au fost redirecționate la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, ceea ce înseamnă că și cei de acolo au anumite semne de întrebare cu privire la cele întâmplate la ADI Deșeuri. „Ca urmare a adresei dumneavoastră, înregistrată la MFE – DGPEIM cu nr. 62090/27.08.2018, prin care solicitați clarificarea unor suspiciuni cu privire la legalitatea unor decizii administrative prin care președintele CJ Arad deleagă calitatea de reprezentant al Județului Arad în ADI SGD, d-lui Sergiu Bîlcea (vicepreședinte CJ Arad), precum și a informării transmise prin e-mail în data de 07.08.2018, prin care solicitați informarea instituțiilor statului cu atribuții legale în acest sens, cu privire la săvârșirea de acte de conduită contrare deciziilor și mandatelor emise de către Consiliul Director al Asociației, vă menționăm că sesizările dumneavoastră au fost redirecționate către Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad”, se arată în răspunsul primit de Țolea de la Ministerul Fondurilor Europene semnat de ministrul Rovana Plumb.

În încheiere vă reamintim că scandalul dintre conducerea CJA și a Primăriei Arad, pe de o parte, și Adrian Țolea, pe de altă parte, a izbucnit în urma unui alt scandal care a ținut multe zile prima pagină a ziarelor locale, și anume cel provocat de RETIM, firma din Timișoara care a lăsat municipiul plin de gunoaie, imediat după preluarea serviciului de colectare a deșeurilor menajere.

Recomandările redacției