Arhiepiscopia Aradului recomandă ca Aghiasma Mare sfinţită să fie îmbuteliată, în contextul pandemiei. Aghiasma Mare se sfinţeşte de două ori în cursul unui an: în ajunul Botezului Domnului (5 ianuarie) şi în ziua de praznic a Botezului Domnului (6 ianuarie).

Arhiepiscopia Aradului recomandă ca Aghiasma Mare sfinţită să fie îmbuteliată, în contextul pandemiei. Potrivit rânduielilor liturgice, Aghiasma Mare se sfinţeşte de două ori în cursul unui an: în ajunul Botezului Domnului (5 ianuarie) şi în ziua de praznic a Botezului Domnului (6 ianuarie). „Aflându-ne într-o perioadă de pandemie, în care se impune respectarea unor reguli sanitare, din motive de precauţie, se recomandă, ca în acest an, Slujba de sfinţire a apei, la mănăstiri şi la toate parohiile, mai ales cele de oraş sau cele de categoria I din mediul rural, în Arhiepiscopie Aradului să se săvârşească în cele două zile amintite mai sus. Acolo unde este posibil se recomandă ca Aghiasma Mare sfinţită să fie îmbuteliată şi astfel să se împartă credincioşilor, încă din dimineaţa zilei de ajun”, transmite Arhiepiscopia Aradului.

O altă recomandare este ca în biserici să fie aşezate persoane care să supravegheze buna rânduială de distribuire a aghiasmei mari prin păstrarea măsurilor de distanţare de 1,5 metri între persoane şi purtarea măştii de protecţie.

Recomandările redacției