upuAproape 600 de arădeni au ajuns la spital în stare critică în doar patru zile de sărbători. Medicii sunt şi ei miraţi de numărul foarte mare de bolnavi, spunând că de mulţi ani nu s-au mai confruntat cu atât de multe solicitări. Din păcate, pentru unii nu s-a mai putut face nimic, în special pentru cei care au ales să îşi pună singuri capăt zilelor. Numărul celor care s-au sinucis în acest an, chiar de sărbători, este foarte mare, iar ceea ce intrigă şi mai mult este faptul că toate cele şase persoane sunt tinere.
Patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 21 şi 43 de ani s-au sinucis prin intermediul medicamentelor, în timp ce două femei, una de 19, respectiv 33 de ani s-au omorât prin spânzurare şi prin inhalarea unei substanţe extrem de toxice. Toate cele şase persoane s-au sinucis de Crăciun.
„În perioada 24 – 28 decembrie ne-am confruntat cu 582 de pacienţi, ceea ce este foarte mult, în comparaţie cu anii precedenţi. Dintre aceştia 421 au fost adulţi, iar 161 copii. Dintre adulţi, cele mai multe cazuri le-au reprezentat problemele digestive, în număr de 60. Un număr de 50 de bolnavi au avut probleme cardiace, 48 respiratorii, 16 neurologice, iar şapte victime au pro­­- venit din accidente rutiere. De asemenea, 12 persoane s-au pre­­zentat la spital după ce au căzut victime unor agresiuni. În ceea ce priveşte fracturile, luxaţiile şi entorsele, ne-am confruntat cu 64 de cazuri. Şi numărul celor diagnosticaţi cu etilism acut este foarte mare: 17. Ceea ce ne-a uimit total a fost însă numărul sinucigaşilor, extrem de mare, mai ales pentru această perioadă a anului, care de obicei aduce bucurie în rândul oamenilor. Şase persoane, patru bărbaţi şi două femei, şi-au pus capăt zilelor. Aveau vârste cuprinse între 19 şi 43 de ani“, ne-a declarat dr. Monica Puticiu, şefa secţiei de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Arad.
Medicii au avut de lucru şi la secţia de pediatrie, unde s-au prezentat 161 de copii. Au fost 78 de copii cu probleme respiratorii, 40 cu digestive, nouă cu probleme infecţioase, 19 cu fracturi, entorse şi luxaţii. De asemenea, un pacient a ajuns la spital după ce a căzut victimă unui accident rutier.
Pe de altă parte, elicopterul SMURD şi-a reluat activitatea, iar în 27 decembrie a avut două intervenţii primare. Una a fost la Lugoj, la un pacient care a suferit un traumatism cranio cerebral, iar cealaltă a fost la Sânicolau Mare, la un infarct miocardic acut.

Recomandările redacției