Record național la o secție de votare din Arad: 90,99% rată de participare

0
404

La secțiile de votare 43 și 44 din Arad  s-au stabilit adevărate recorduri. Astfel, la secția 43 s-a votat, cum s-ar zice, la foc automat . Un număr de 657 de cetățeni au votat, fapt ce reprezintă un procent de 90,99% din totalul de 722 de oameni înscriși pe listele electorale permanente. Este, fără doar și poate, un record național. Partea interesantă  de abia acum începe.  La această secție s-a solicitat urna mobilă în nu mai puțin de 297 de cazuri. Acest fapt a contribuit din plin la record. Pentru că au fost 319 voturi pe  listele permanente, 41 pe listele suplimentare, iar cu cele 297 de voturi la domiciliu, rezultă un total de 657. Nici la secția următoare, cea cu numărul 44, lucrurile nu au stat foarte diferit. Și aici, urna mobilă s-a solicitat în 229 de cazuri.Totuși, deși s-a obținut al treilea rezultat ca prezență la vot, procentul final este mult mai mic: doar  66%. În cifre absolute din 1200 de votanți pe listele peramanente au votat 511, un număr de 52 de electori au fost pe liste suplimentare, iar în celalte cazuri s-a solicitat urna mobilă.  Asta a condus la un total de 792 de voturi. Așadar la cele două secții au fost 526 de solicitări de vot cu urna mobilă. Explicația  ar fi că în apropierea acestor secții de votare se află și Penitenciarul Arad. Și, cel mai probabil s-a votat ordonat. Altfel nu ar fi fost posibil, ca timp fizic, să faci atâtea plimbări cu urna mobilă.  Se apropie, dar la mare distanță, secțiile de vot numărul 4, 5, 6, 7, și 8. Dar aceste secții sunt foarte aproape de cele două spitale, așa că lucrurile se explică destul de simplu. Spunem așa, pentru statistică și numărul de voturi cu urna mobilă la aceste secții de votare. Rezultatele sunt la 4  – 14 cazuri, la 5 -34 de situații, la 6 -22 de solicitări, la 7 -35 de solicitări și, în fine, la secția de votare 8 -93 de solicitări. Acestea însă nu au urcat atât de mult procentul final de participare la respectivele secții, dar oricum au bătut media națională și cea pe municipiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.