O bună parte din cetățenii municipiului sunt de părere că impozitele și taxele locale sunt printre cele mai mari din România. Și, afirmațiile stau în picioare, deoarece în momentul în care s-au majorat taxele și impozitele locale, s-au făcut într-un cuntum aproape de procentul maxim, prevăzut de lege. Sigur că orice administrație se susține și din taxe și impozite locale. Însă nemulțumirea cea mai mare vine din faptul că serviciile publice care deservesc contribuabilii nu sunt în concordanță cu aceste taxe. „Avem taxe și impozite locale la nivel de București, dar acești bani nu se întorc cumva pentru a contribui la o  calitate a vieții mai bună. Parcă la noi, în Arad, timpul  se dă înapoi, în timp ce alte orașe sunt cu mult înaintea noastră. Și nu stau pe loc“, spune G.V. Pornind poate și de la aceste fapte, municipalitatea nu a mărit taxele și impozitele pentru anul viitor. Fie și pentru simplul fapt că ele sunt deja la un nivel ridicat, așa cum am arătat anterior. La ultima ședință , consilierii locali au aprobat o hotărâre care aduce ceva nou. Este vorba de acei contribuabili, care anul viitor își vor achita taxele și impozitele locale integral până la finele lunii martie. Aceştia vor beneficia de o bonificaţie majorată  de la 5% la 10 %.  Cu toate că nu s-a procedat la majorări, unii cetăţeni vor resimți o uşoră creştere în cazul anumitor dări locale, generate de faptul că rata anuală a inflaţiei a urcat la 4,6%.  Majorarea se va aplica de exemplu  la impozitul pe clădiri rezidenţiale, la mijloace de transport cu o capacitate cilindrică mai mare de 2000 de centimetri cubi, precum şi la unele taxe. Aici este vorba de exemplu de taxa de eliberare a certfificatului de urbanism, cea pentru eliberarea autorizaţiilor privind lucrările de racorduri şi branşamente la reţele publice de apă, canalizare, gaze, termice, energie electrică, telefonie şi televiziune prin cablu. De asemenea o majorare se va resimți și în cazul taxei de divorţ pe cale administrativă. În altă ordine de idei, aleşii locali au fost de accord, în unanimitate, cu acordarea ajutorului cu titlu de subvenții pentru acoperirea diferenței de preț la energia termică livrată populației aferent lunii august 2019 în sumă totală de 357.248,70 lei către SC CET Hidrocarburi SA Arad.

Recomandările redacției