Reducerea decalajului dintre săraci și bogați, o prioritate pentru Spania

0
222

Spania îşi menţine strategia de a majora salariul minim pentru a remedia decalajul crescând de prosperitate din ţară, pe fondul celei mai rapide creşteri a inflaţiei din aproape un deceniu, a declarat sâmbătă ministrul Economiei, Nadia Calvino.

“Este un instrument important pentru a reduce inegalitatea, care în ultimii ani a crescut în ţara noastră”, a afirmat ministrul spaniol al Economiei într-un interviu acordat Bloomberg TV, potrivit Agerpres.

“De când am preluat guvernarea, în urmă cu trei ani, creşterea salariului minim a fost unul din elementele priorităţilor politicii noastre”, a mai explicat Calvino, care este şi vicepremier.

Recent, premierul spaniol Pedro Sanchez a anunţat planuri de majorare a salariului minim anul acesta, pentru a proteja puterea de cumpărare a angajaţilor, pe fondul inflaţiei ridicate şi a creşterii costului vieţii.

Preţurile de consum în Spania au crescut în urma majorării preţurilor la energie, care au alimentat inflaţia în UE.

Calvino a declarat că majorarea preţurilor de consum nu ar trebui să constituie o surpriză după ce în 2020 nivelul inflaţiei a fost scăzut, în contextul pandemiei, şi a apreciat că recenta creştere este “tranzitorie” şi nu reprezintă o sursă de îngrijorare.

La începutul acestui an, zece state membre din estul UE aveau salarii minime sub 700 de euro pe lună: Bulgaria (332 euro), Ungaria (442 euro), România (458 euro), Letonia (500 euro), Croaţia (563 euro), Cehia (579 euro), Estonia (584 euro), Polonia (614 euro), Slovacia (623 euro) şi Lituania (642 euro). În alte cinci ţări membre UE, în special din sudul blocului comunitar, erau salarii minime cuprinse între 700 şi uşor peste 1.100 de euro pe lună: Grecia (758 euro), Portugalia (776 euro), Malta (785 euro), Slovenia (1.024 euro) şi Spania (1.108 euro), confrom stirileprotv.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.