Univ Goldiș ICIM Arad a pierdut finala pentru locul 6 înainte de play-off. La Satu Mare arădencele au avut de confirmat victoria superbă cu Târgovişte, însă le-a lipsit ceva, inclusiv clarviziunea și un dram de noroc la ultimul atac al partidei. Hadzovic a fost cea care a ratat în ultimele secunde.
Până atunci, însă, Chastity Reed a fost one… woman show, reuşind cifre impresionante: 22 de puncte, 7 recuperări, 3 pase decisive şi procentaj de 81% la 2 puncte. Greu de stăpânit, americanca lui Araujo şi-a dus coechipierele la o diferenţă de 6 puncte la jumătatea confruntării. Una anulată în sfertul trei, atunci când Hadzovic şi Pasic au reuşit să găsească antidotul apărării Sătmarului.
Şi au venit ultimele 10 minute. Tot cu Reed în prim-plan. Însă, chiar și așa, Aradul a intrat la conducere pe tabelă, când mai erau 6 minute de joc: 57-58, pe mâna lui Pasic şi Nagy. După 2 minute de care pe care, Pasic a făcut 61-63. A fost pentru ultima oară când elevele lui Bulj a fost în avantaj. De aici, Reed şi Tavic au dus scorul la 65-63. Au urmat 60 de secunde de haos în ambele tabere şi două libere pentru Batey. Însă, stămăreanca s-a pierdut cu firea când mai erau 16 secunde şi a ratat. Hadzovic, altfel excelentă şi azi, a recuperat, tot ea aluat acţiunea pe cont propriu, dar nu a mai avut. Finalul a fost trist la capătul unui meci în care balanţa se putea înclina în favoarea oricui. A fost să fie în cea a CSM-ului.
De aici înainte, mai precis după ultima confruntare din  rămân calculele pentru grupa valorică 7-10, cu ICIM-ul având mari șanse să fie „pescuită” în play-off, cu mențiunea că va juca cu una dintre ocupantele primelor două poziții. Iar poziția
a VI-a nu s-a pierdut sâmbătă seară…
„Nu a fost să fie, nu am funcţionat la parametrii normali. Unele jucătoare nu au fost conectate corect la miza partidei şi asta a afectat luciditatea jocului nostru, neexploatând momentele impor­- tante ale meciului. Ne vom strădui să rămânem pe locul 7, pentru a avea şansa noastră în play-off. Continui să spun şi să cred că această echipă are un potenţial mai mare decât a arătat până acum. Însă demonstraţia trebuie să vină cu o pregătire adecvată din toate punctele de vedere”, consideră preşedintele „galben-albastrelor”, Marcel Urban.
Formații și marcatoare:
CSM Satu Mare: Reed 22, Baltic 10, Tavic 9, Whittington 8, Olah 7, Laza 5 (13), Batey 4. A mai jucat: Ferenczi
Univ Goldiş ICIM Arad: Hadzovic 18, Pasic 14 (1×3), McGuire 10, Nagy 10, Stroman 6, Mercea 3 (1×3), Karakasevic 2

Recomandările redacției