De Simion Todoca

Jocul de-a imunitatea și plecarea după fentă

Am scris în nenumărate rânduri despre interlopii de calibru care pierdeau proces după proces, dar, în ultimă instanță erau salvați de Curtea Constituțională, care constatata, pe baza probelor oferite de către avocați deștepți că inculpaților le-au fost încălcate, pe timpul cercetării, drepturi cetățenești inviolabile. Deși era de notorietate că indivizii sunt hoți și mafioți, au fost eliberați din cauza unor vicii de procedură, exact după modelul mafiilor din America, Italia sau, mai nou, Rusia. De cele mai multe ori, viciile erau oferite cu bună știință chiar de către organele care făceau ancheta, deoarece acestea nu puteau fi puse sub acuzare pentru neglijență în serviciu sau ceva de acest gen. Pe plan paralel, politicienii, demnitarii cu rang de parlamentari au scăpat nu de condamnare, ci chiar de judecată, pentru că aceasta nu putea fi făcută fără aprobarea Parlamentului. În mod ciudat, deși Constituția spune clar că parlamentarii au imunitate doar pentru declarațiile și activitățile politice, Parlamentul a votat pentru respectarea imunității și netrimiterea în judecată pentru fapte penalee care nu au nimic de a face cu politica. Curios, niciodată, dar niciodată, Curtea Constituțională nu a decis că X poate fi cercetat, anchetat și judecat, pentru că dosarul nu are nicio legătură cu politica. Așa se face că toți mahării cu dosare grele în spate au investit sute de milioane de euro în dobândirea unui mandat, pentru a obține imunitate. Indiferent din ce partid făcea parte inculpatul, era sigur că toți parlamentarii vor pune umărul la respingerea retragerii imunității, pentru că, nu-i așa, mâine poate veni rândul tău.

PSD și ALDE au fost acuzate că au luptat împotiva justiției, pentru că s-au opus, prin vot, ridicării imunității parlamentare a unor colegi, dar nimeni nu spune că tot cu largul lor concurs au fost respinse solicitările de ridicare a imunității a unor aleși din alte partide, nimeni nu a avut curajul să spună că a fost și este o afacere de castă, interpartidică. Iată, acum, imunitatea lui Nicolae Bănicioiu, fost ministru PSD, a fost ridicată prin vot zdrobitor, PSD fiind cel care a dat ordin de zi pe unitate ca toți parlamentarii săi să voteze cu bilele la vedere în favoarea ridicării imunității acestuia. Ciolacu, președintele PSD, vrea să demonstreze că reformează partidul, că nu mai acceptă ca acesta să poarte stigmatul de dușman al justiției și apărător al corupților, chiar dacă aceștia fac parte din partidul său. Sună bine, numai că Bănicioiu, fost ministru PSD, nu mai este în acest partid, ci în partidul lui Ponta! Dacă ar fi fost în continuare PSD-ist sau chiar dacă ar fi trecut la PNL, votul ar fi fost cu totul altul. Este doar o încerrcare de plecare după fentă, ca la fotbal. PSD și PNL ne aruncă praf în ochi, ne spun că de acum înainte toți vor răspunde în fața legii pentru faptele comise, indiferent din ce partid fac parte. Aiurea, vrăjeală de doi bani, imunitatea parlamentară va rămâne așa cum este, dar doar pentru cine trebuie !

 

Recomandările redacției