de Simion Todoca

România, cu sabia lui Damocles deasupra capului

Nu cu multe zile în urmă, atrăgeam atenția asupra insistenței cu care Comisia Europeană, în frunte cu șefa ei, pedalează pe condiționarea acordării fondurilor europene de respectarea dreptului de drept. Spuneam că, în mod cert, primele vizate vor fi Ungaria și Polonia , iar România este pe muchie de cuțit, o decizie în privința ei depinzând de respectarea dispozițiilor venite de la Berlin și Bruxelles. Ei, bine, deja a apărut primul Raport al Comisiei Europene pe această temă, realizat pentru toate cele 27 de state. Cele mai dure avertismente vizeaza Ungaria si Polonia, cu observatii critice si la adresa Romaniei, Bulgariei, Croației și Slovaciei. Adică, exact cum anticipam. Pentru ca paleta posibilelor „derapaje” de la statul de drept să fie cât mai largă, onor Comisia Europeană a efectuat, cică, un audit pe mai multe domenii:

sistemul național de justiție, lupta anticorupție, pluralismul și libertatea presei, principiul separării puterilor în stat. Este suficient ca o țară să calce pe bec, în opinia raportorilor, într-un singur domeniu din cele înșirate, pentru a fi susceptibilă de tăierea fondurilor europene. Atenție, este vorba inclusiv despre pachetul de relansare post-pandemie , ceea ce, pricepe toată lumea, ar însemna o gravă discriminare, dictată exclusiv din rațiuni politice.

Spuneam că România trebuie să aibă o reacție pe acestă temă, pentru a spera să încline balanța spre scoaterea din zona sancționării. Din acest punct de vedere, este bine că alegerile locale nu au mai fost amânate, pentru că, după doar câteva zile, Iohannis poate raporta la Bruxelles că familia politică PPE, prin PNL, a câștigat și va câștiga cu certitudine și alegerile generale. Mai mult, deja ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a anunțat că prioritatea este desființarea Secției Speciale, înființată de către PSD, spre marea nemulțumire a cancelariilor de la Berlin și Bruxelles. Mai mult, Predoiu a declarat că președintele va fi repus în drepturile sale, recăpătând prerogativele pe care le-a pierdut prin legi votate în Parlament de către forțele ostile. Astfel, PNL a arătat că țintește două domenii dintre cele vizate în Raportul Comisiei Europene: justiția și separarea puterilor în stat. Adică, exact domeniile pe care România ar fi putut fi acuzată. Este o mișcare diplomatică bună, indiferent dacă este sau nu este corectă, indiferent cui folosește sau dăunează pe plan politic intern.

Sincer, este greu de apreciat dacă România ar trebui sau nu să se alăture Ungariei și Poloniei, care au anunțat că vor inființa un institut comun pentru a evalua respectarea statului de drept de către țări membre în întreaga Uniune Europeană și pentru a contracara astfel acuzațiile de încălcare a statului de drept. România nu a avut nicio reacție pe această temă. Sper că nu doar din prudență, ci pentru a trage maximum de profit din nealinierea la această mișcare. Adică, să obțină un tratament cât mai apropiat de normalitate, un parteneriat și nu o suzeranitate necondiționată.

Recomandările redacției