Spuneam cu ceva vreme în urmă că, dacă va primi ordin de la Klaus Von Werner, Ludovic Orban va accepta o creştere substanţială a pensiilor, de la 1 septembrie, indiferent ce efecte catastrofale vor avea aceste creşteri asupra economiei României. Mai spuneam că, probabil, Florin Cîţu, dacă nu acceptă să facă ce i se ordonă, va fi debarcat şi schimbat cu un ministru obedient, explicaţia oficială fiind aceea că, de fapt, sursele de creştere a pensiilor şi a alocaţiilor pentru copii existau, dar Cîţu nu a fost capabil să le identifice. Iar după alegeri, Dumnezeu cu mila, noul guvern de dreapta, condus de către altcineva decât Ludovic Întâiul, va tăia drastic salariile şi pensiile, va inventa tot felul de noi taxe, instaurând un regim de austeritate cum nu a visat nici măcar Angela Merkel. Iată, Virgil Guran, consilier al premierului Ludovic Orban, vine şi declară că propunerea privind majorarea pensiilor cu doar 10%, făcută de ministrul de Finanțe Florin Cîțu, nu este una bătută în cuie, fiind doar o opinie a acestuia, decizia urmând să fie luată la partid.
„Este propunerea Ministrului Finanțelor, se discută la partid, vă spun că nu este o decizie finală. A și spus că este propunerea lui, că în felul acesta se pot mări și alocațiile și vor fi și bani de investiții. În trei ani de zile, PSD a mărit pensiile cu 11%, restul au fost promisiuni„, a declarat Virgil Guran.
Se discută la partid! Este cauza principală a nivelului la care se află acum România. Partidele care au fost la guvernare s-au ocupat exclusiv de acapararea şi păstrarea puterii, fără să le pese de administrarea ţării şi avutului ei, singurul scop fiind ajungerea şi rămânerea la butoane, pentru jefuirea resurselor. Oamenii cu adevărat capabili, care chiar ştiu ce înseamnă să guvernezi cu adevărat, au fost marginalizaţi, excluşi din sferele decizionale, ba chiar băgaţi în puşcărie dacă altfel nu puteau fi îndepărtaţi. Îmi aduc aminte de un scandal monstru din vremea când PDSR era pe cai mari: nu ştiu ce afacerist fusese condamnat la vreo doi ani de puşcărie. A doua zi, în şedinţa conducerii centrale s-a cerut demiterea ministrului Justiţiei, pentru inimaginabila greşeală de a nu fi discutat la partid cazul, pentru ca partidul să decidă dacă individul intră sau nu intră la puşcărie!
De-a lungul anilor, atât PSD cât şi PD-PDL au promis că s-a terminat cu prosteala, că partidul nu se va mai amesteca în treburile guvernului, prima măsură fiind interzicerea ocupării unor funcţii importante de către miniştri. Vorbă a fost, vorbă a rămas, nu numai că au fost propulsaţi miniştri politruci de la vârf, dar, mai mult, s-a creat un fel de suveică, ajugându-se în situaţii hilare: miniştrii care aveau puterea de a distribui banii au început să facă tot felul de trocuri cu şefii din teritoriu, hotârând promovarea sau îndepărtarea unora. Aşa s-a ajuns la situaţia de astăzi, când ministrul de Finanţe nu mai are nicio putere de decizie, nu îi cere nimeni părerea, pentru că aceasta, oricum, nu contează, important fiind doar interesul partidului.
