Aparent, prin faptul că nu a reuşit să adune voturile necesare pentru dărâmarea guvernului Orban, PSD a pierdut. După părerea mea, din punct de vedere electoral nu a pierdut mare lucru, ba chiar s-ar putea să fi câştigat ceva. Electoratul PSD nu mai poate să-l acuze de blatul cu PNL, despre care s-a vorbit extrem de mult, din moment ce a depus moţiunea de cenzură. Chiar dacă s-ar fi ajuns la votarea moţiunii, eu nu sunt convins că aceasta ar fi trecut, ba chiar pot să spun că sunt sigur de aceasta. Situaţie în care, din nou, s-ar fi reaprins discuţiile cu privire la blat. Marcel Ciolacu a ieşit în câştig din toată tărăşenia. A demonstrat că a vrut cu adevărat să dea jos guvernul, din moment ce i-a exclus din partid pe cei care nu au fost prezenţi la vot şi în acelaşi rimp a făcut o demonstraţie de fermitate, de forţă. El zice că nu crede că absenţii au fost într-adevăr bolnavi, ci şi-au aranjat carantinarea, pentru a avea o scuză. După cum s-a văzut deja, PSD a prins din zbor ocazia de a contracara acuzele PNL cu privire la folosirea majorităţii parlamentare, dictând măsuri care pun în pericol viaţa şi sănătatea românilor. Or, zic PSD-iştii, iată că s-a demonstrat că nu mai avem majoritatea, aşa că suntem acuzaţi în mod mincinos, pentru că singurul responsabil de gestionarea crizei sanitare este guvernul, care are majoritate.

De cealaltă parte, şi PNL poate spune că a câştigat ceva, dovedind că este mai puternic decât duşmanul său de moarte, PSD. Dacă ar avea marele noroc ca în timp scurt pandemia să se stingă de la sine sau măcar să facă paşi semnificativi înapoi, guvernul ar putea trece în contul său o mare victorie, o dovadă că măsurile pe care le-a luat au fost corecte şi necesare.În plus, deloc de neglijat, PNL a câştigat şi prin confirmarea viitoarei alianţe la guvernare cu USR. Prin faptul că parlamentarii USR nu au intrat în sală, s-a creat impresia că este la mâna PNL, lucru care contează la modul în care vor vota cetăţenii. În fine, am putea spune că şi Victor Ponta a câştigat, reuşind să-şi ducă parlamentarii la vot, pentru că vrea cu adevărat căderea guvernului.Prin atitudinea consecventă, partidul lui Ponta poate racola o parte a electoratului PSD, care va considera că şi dacă va vota Pro România nu va însemna o trădare, pentru că a devenit clar că aceste două partide vor fi aliate. Rămâne de văzut care va fi atitudinea lor în campania electorală, dar cred că ambele partide vor avea de pierdut dacă se vor situa pe poziţii ireconciliabile. Nu ştiu ce să cred despre UDMR, este pentru prima dată când Kelemen Hunor se răzgândeşte de pe o zi pe alta. Liderul UDMR zice că parlamentarii săi nu au intrat în sală pentru că nu au vrut să se amestece în războiul altora. Oare, chiar aşa să fie? Mai degrabă este invers: prin neparticipare, UDMR a susţinut guvernul. Să fie un semn că deja negociază intrarea la guvernare, alături de PNL şi USR?

Recomandările redacției