Oricât de cârcotaș ai fi, nu poți să ceri unui guvern să crească pensiile cu 40% în momentul în care economia țării este pe butuci, iar statul este obligat să facă împrumuturi exorbitante pentru ca instituțiile sale să mai poată funcționa cât de cât. Înclin să cred că PSD nu va câștiga prea multe voturi pedalând pe refuzul guvernului PNL de a pune în aplicare legea-votată în Parlament-care prevede această creștere enormă, absolut aberantă. Nicio țară din lume, niciun guvern întreg la cap nu ar putea să facă o asemenea tâmpenie, pretextând creșterea economică pe parcursul câtorva ani consecutivi, neavând asigurate rezerve bugetare de nivelul câtorva mii de miliarde, cum au țările mari din Uniunea Europeană și din lume. Mai ales în condițiile unei pandemii, care cere folosirea unei părți din acele rezerve, pentru depășirea ei, este absolut absurd să te mai gândești la creșterea pensiilor sau salariilor. Pot să pun mâna în foc că din 100 de pensionari, indiferent de opțiunile lor politice,  cu greu s-ar găsi măcar cinci care să acuze guvernul că, acum, nu crește pensiile cu 40%. Oamenii nu sunt stupizi, înțeleg că este pur și simplu imposibil, ba chiar recunosc că, în mod normal, nu ar avea cum să spere măcar o creștere de 5%, ci să fie fericiți dacă pensiile rămân așa cum sunt și nu se taie din ele.

   Cu toate acestea, premierul Ludovic Orban a declarat că pensiile vor crește, cu siguranță. Este, după părerea mea, un uriaș mesaj electoral, un semn că, indiferent de situație,  sub nicio formă PNL nu va recurge la tăieri de salarii și pensii, așa cum au făcut Traian Băsescu și partidul , respectiv guvernul său. Precizarea că pensiile vor crește „ cu atât cât va permite economia”, este cu făcută cu schepsis și are rolul de a sugera că guvernul PNL, în ciuda flagelului, care a produs drastice scăderi ale economiei în toate țările mari ale Uniunii Europene, a fost capabil să gestioneze criza Covid în așa fel încât economia să rămână în picioare. Sigur că este doar o minciună, dar este una credibilă, iar la alegeri asta contează și aduce voturi. 

La 6 luni va trebui prezentat un raport privind situația bugetară și vom vedea și prognozelor instituțiilor internaționale și la baza deciziei va sta realitatea economică și capacitatea efectivă de a susține plata pensiilor. Repet, pensiile vor crește dar vor crește cu atât cât va permite economia. Cu cât economia va crește, cu atât pensiile vor crește cu un procent mai mare” zice Ludovic Orban.

   Când vorbește despre prognozele instituțiilor internaționale, Ludovic Orban se referă la reacția șefilor Uniunii Europene, așteaptă să vadă dacă aceștia îi vor permite să ducă deficitul bugetar chiar până la 10%, pentru a putea să dea niște pomeni electorale. Sunt sigur că deja are binecuvântare de la Berlin și Bruxelles, pentru că altfel PPE va putea să-și ia adio de la guvernarea României, a 6-a țară ca mărime din UE. Desigur, după alegerile parlamentare, va veni scadența, deficitul va trebui redus în mod constant, prin reducerea cheltuielilor statului. Nu cred că se vor cere prea devreme măsuri de austeritate gen reducerea salariilor și pensiilor, dar, cu certitudine, creșterile vor fi excluse. Bine ar fi să ni se impună, ca soluție intermediară, eliminarea pensiilor speciale nesimțite, controlarea tuturor achizițiilor publice de către parchetul european condus de către Kovesi, în așa fel încât să se elimine sifonarea banilor publici de către administrațiile politizate corupte, dar mă îndoiesc. Mai degrabă, mă tem că României PPE-iste i se va permite să-și cheltuie banii pentru o așa zisă protecție socială, renunțând aproape total la investiții de anvergură, de natură să ducă la dezvoltare. Dar, despre aceasta, într-un alt articol… 

Recomandările redacției