Da, e criza, nu doar sanitară, ci și economică, provocată de coronavirus. Da, din cauza nenorocitului de Covid, toți comercianții au umflat prețurile, pentru a justica față de ei înșiși asumarea riscului de a se infecta, de a-și pune în joc sănătatea și chiar viața. Cu toate acestea, ceea ce se întâmplă acum în piețe trece dincolo de limitele normalului. De când mă știu, în această perioadă, în care gospodinele cutreieră piețele pentru a cumpăra legumele și fructele necesare pentru a-și umple cămările cu borcane de zacuscă, compoturi, murături și toate cele, prețurile au scăzut simțitor față de cele practicate în perioada verii. Era normal, producătorii din piață își scoteau profitul din volumul vânzărilor, pentru că oamenii cumpărau zeci de kilograme, nu doar un kilogram sau jumătate de kilogram. Acum, însă, este nebunie, prețurile pur și simplu au explodat, nu mai merită să dai o căruță de bani ca să te aprovizionezi pentru câteva luni de iarnă și primăvară, din moment ce un borcan de zacuscă sau altceva te costă mai mult decât dacă îl cumperi din magazin.

Să admitem, cum spuneam mai sus, că prețurile au luat-o razna din cauza crizei, dar există un alt element absolut anormal. Întotdeauna în piețe erau prețuri diferite de la o masă la alta, întotdeauna găseai un producător care, din varii motive, vindea mai ieftin decât alții, fie pentru că avea o marfă de calitate mai slăbuță, fie pentru că se termina ziua și risca să meargă acasă cu produsele. Acum, nici să dai cu tunul nu mai găsești așa ceva, absolut la toți cei din piață prețul este exact același, nimeni nu vinde mai ieftin decât ceilalți. Este total nefiresc. Nu vorbesc din auzite, ci din proprie experiență, am fost în piață aproape zilnic, am studiat prețurile la diferite ore. Ei, bine, la spartul pieței, cum se spune, prețurile erau la fel, nimeni nu lăsa nimic, de parcă nimănui nu i-ar fi păsat că trebuie să-și închidă taraba și să meargă acasă cu marfa. Vreau, nu vreau, nu pot decât să cred că așa zișii piețari nu își vând produsele lor, ci sunt doar misiți ai celui care achiziționează marfa de la adevărații producători și apoi o revând la prețuri astronomice.

Ca să închei, întotdeauna am cumpărat legume din piață, fie pentru că preferam să dau banii unor nane cu poale din satele și comunele județului, care munciseră din greu pentru acele produse, decât vampirilor de la supermarket-uri, fie pentru că aveam convingerea că produsele lor sunt mai adevărate decât cele din magazine. Ei, bine, am ajuns să cumpăr de la supermarket, pentru că prețurile sunt incomparabil mai mici decât cele din piață, chiar dacă produsele sunt identice ! Asta vor face și gospodinele care vor să se pregătească pentru iarnă. Are cineva interesul să dispară piețele, mai exact, să nu mai vină nimeni să-și vândă produsele direct, în loc să le vândă en gros, pe prețuri de mizerie, spuermarket-urilor ? Se pare că da!

Recomandările redacției