Reflexii și reflecții De Simion Todoca Despre lucruri care nu interesează pe nimeni

0
304

Chiar așa, credeți că interesează pe cineva faptul că tandemul Klaus Von Werner-Ludovic Orban alunecă rapid spre zona dictaturii, atacând instituții definitorii pentru democrație și stat de drept? Credeți că îi pasă cuiva că PNL și Klaus Von Werner vor să o demită pe Renate Weber, Avocat al Poporului, pentru că a îndrăznit să atace la Curtea Constituțională  niște aberații legislative impuse de către ei? Absolut sigur, românilor nu le pasă, chiar nu îi interesează ce face prezidentul, nu contează că Avocatul Poporului demonstrează că Ludovic Orban minte atunci când spune că  ea a făcut sesizarea pentru că își apără pensia specială proprie, deoarece ea chiar nu este beneficiară, ci doar dorește să se respecte Constituția și legile. Să fim serioși, românii nu sunt interesați de ce se întâmplă în țară, ei se mulțumesc să-și vadă de treburile lor,  care nu au nimic de-a face cu statul de drept și cu democrația. „Pentru a putea beneficia de pensie de serviciu/specială, Avocatul Poporului trebuie să aibă un stagiu minim de cotizare la sistemul public de pensii de 15 ani, conform art. 2 lit. c) şi art. 53 alin. (2) din Legea nr. 263/2020. Avocatul Poporului în funcţie, doamna Renate Weber, NU îndeplineşte condiţiile prevăzute de legea sistemului unitar de pensii publice, pe considerentul că nu are un stagiu de cotizare de 15 ani la sistemul public de pensii. Doamna Renate Weber, în calitate de avocat în Baroul Bucureşti, a contribuit la constituirea fondurilor de pensii din cadrul Casei de Asigurări a Avocaţilor. Prin urmare, doamna Renate Weber este exclusiv beneficiara unei pensii plătite din fondurile Casei de Asigurări a Avocaţilor (instituţie de drept privat)”, menţionează AP. Așadar, o minciună străvezie, dar pe români nu îi interesează. Așa că nu are niciun rost să vorbim sau să scriem despre aceasta.

  Atunci, poate că i-ar interesa pe români că directorul Unifarm a cerut mită unei societăți pentru achiziția de măști și combinezoane, nu mai puțin de 760.000 de euro.  În calitate de director general al C.N. Unifarm SA, Ionel ar fi pretins 760.000 euro unui intermediar ce reprezenta o societate comercială pentru ca CN Unifarm SA, companie de stat, să atribuie un contract de achiziție a echipamentelor de protecție împotriva infectării cu virusul COVID 19 (250.000 de combinezoane și 3 milioane de măști chirurgicale), arată DNA. În plus, spun procurorii, cele 1 milion de măști livrate și recepționate în prima tranșă Companiei Naționale Unifarm SA nu erau măști chirurgicale (produse încadrate în categoria dispozitivelor medicale), ci măști de protecție neconforme cu standardele stipulate în contract, practic erau alte tipuri de echipamente de protecție decât cele convenite în contract. Totodată, se mai arată în dosarul DNA, din funcția pe care o ocupa, inculpatul Ionel Eugen Adrian ar fi determinat un funcționar din cadrul CN Unifarm SA să ateste în mod nereal, pe documentele de atribuire aferente contractului, că negocierea s-ar fi efectuat chiar cu reprezentantul legal al firmei private care a livrat echipamentele. În realitate, negocierea s-a realizat între directorul general Ionel Eugen Adrian și intermediar, la un restaurant din municipiul București, unde practic s-a convenit asupra clauzelor contractului și a prețului echipamentelor de protecție. Pentru acest „serviciu”, persoana intermediară a pretins de la reprezentanții societății comerciale, pentru sine și pentru funcționari din CN Unifarm SA, suma de 5.810.175 lei, reprezentând un procent de 18% din valoarea totală a contractului încheiat cu Unifarm. Din această sumă, inculpatul Ionel Eugen Adrian urma să primească suma de 760.000 euro convenită cu intermediarul.Menționez că aceste date sunt preluate de pe Știripe surse.ro, sub semnătura reporterului Cătălin Lupășteanu.  Dar, la o adică, așa cum spuneam, pe nimeni nu interesează! Sau, poate că pe cineva îl interesează reacția liberalilor, care au sărit în sus mai ceva ca la bungee  jumping, arătând că directorul respectiv a fost numit de către PSD ! Atunci, da, este OK !

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.