Reflexii şi reflecţii de Simion Todoca Dificila sarcină a diplomaţiei româneşti de a face echilibristică pe sârmă

1
332

Toată lumea urmăreşte cu îngrijorare evoluţia conflictului dintre Turcia şi Grecia, născut din raţiuni economice, dar cu efecte politico-militare. Ce se ştie la ora actuală: Turcia a decis, cu de la sine putere, să foreze în zone maritime care, lucru recunoscut de toată lumea, aparţin Greciei şi Ciprului. Grecia a protestat şi, brusc, a început o înarmare masivă, cumpărând armament de pe unde apucă. Turcia nu se sinchiseşte şi continuă provocările, chiar dacă ţările europene mari sprijină pe faţă Grecia, ameninţând cu sancţiuni economice. Erdogan chiar îşi permite să-l ameninţe pe preşedintele Franţei, spunându-i că nu e bine să supere Turcia şi poporul turc. Dincolo de posibilitatea izbucnirii unui conflict armat de proporţii, este profund îngrijorătoare perspectiva creării unei situaţii fără ieşire în cadrul NATO. Atât Turcia cât şi Grecia sunt membre NATO, adevărate capete de pod de o importanţă copleşitoare. Ce va face NATO dacă va izbucni un război între cele două ţări membre, lucru de neimaginat până acum, pe cine va susţine, Grecia sau Turcia?

Să nu uităm că Turcia, deşi membră NATO, nu s-a sfiit să taie curentul bazei americane de la Incirlik şi, practic, să o blocheze. Semnele că Turcia va creea tot mai multe necazuri americanilor, inclusiv prin retragerea din NATO, sunt tot mai evidente sub domnia lui Erdogan. Dacă, totuşi, se va situa de partea Turciei, NATO se va trezi cu o ripostă dură a Uniunii Europene, din care Grecia, spre deosebire de Turcia, face parte. Cum vor reacţiona, însă, celelalte ţări care sunt şi în UE şi în NATO? Ce va face România, care este şi în una şi în cealaltă? Există tendinţe centrifuge atât în NATO cât şi în UE, unele ţări se gândesc să iasă din UE, altele vor să iasă din NATO. România nu vrea nici una, nici alta, doreşte atât să fie membră NATO, să-şi întărească poziţia şi importanţa în cadrul acesteia, dar, deasemenea, doreşte să rămână în Uniunea Europeană. Diplomaţia românească va avea, în perioada următoare, un rol crucial în păstrarea acestui statut. Pur şi simplu nu ne permitem nici măcar să ne gândim la ieşirea din Uniunea Europeană, dar avem nevoie ca de aer de NATO, respectiv, de SUA. Dacă NATO se scindează sau, mai rău, se desfiinţează, România nu va mai avea nicio garanţie privind integritatea şi suveranitatea. Abia atunci ne vom da, poate, seama, cât de greu a fost obţinut actualul statut, cu toate neajunsurile sale, dar şi cu lucruri bune. Preocupaţi exclusiv de problemele noastre interne, de alegerile locale şi parlamentare, nu mai avem timp să vedem ce se întâmplă în jurul nostru, considerând că e treaba lor ce fac, noi ne vedem de ale noastre. Or, chiar ne interesează în cel mai înalt grad!Nu ne rămâne decât să sperăm că nu se va ajunge la un nou război mondial, pornit de la un conflict de natură economică între două ţări.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.