Ca de fiecare dată, precizez de la bun început că nu sunt antieuropean, că României nu trebuie nici măcar să-i treacă prin cap ideea de a ieși din Uniunea Europeană, chiar dacă nu este tratată ca un partener cu drepturi egale, ci, mai degrabă, ca un poligon de încercare, un cobai, un pion de sacrificiu pentru salvarea reginei sau regelui. Spuneam zilele trecute că nu Uniunea Europeană, ci cancelaria ei, Comisia Europeană (fără aluzii la faptul că șeful ei real este un cancelar) va face tot posibilul să nu mai dea banii promiși țărilor membre în cadrul uriașului plan de redresare postCovid , inventând tot felul de scuze. Cea mai la îndemână scuză, condiționarea acordării de fonduri europene de respectarea statului de drept. Spuneam că, în funcție de culoarea politică europeană a puterii de la București, dispuse sau refractare față de punerea în aplicare a directivelor înaltei porți, acesta va constata că România respectă sau nu respectă statul de drept. România era pe muchie de cuțit, dar nu era din start condamnată la pierderea fondurilor europene. Iată, însă, că după doar câteva zile situația se schimbă radical, pericolul ca România să piardă fondurile nerambursabile crescând exponențial.

Despre ce este vorba: chiar șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, anunță că va face tot ceea ce îi stă în putință pentru a impune neacordarea de fonduri rambursabile țărilor care nu respectă drepturile comunității LGTBI, adică ale homosexualilor! Pe românește, țările care nu recunosc căsătoriile gay, care nu dau dreptul cuplurilor de homosexuali de a adopta copii, nu primesc niciun sfanț! Era de așteptat, respectarea sau nerespectarea statului de drept era greu de dovedit, pe când chestia cu homosexualii este simplă, se lămurește în câteva minute, pe baza legislației fiecărei țări. Este limpede că victime sigure vor fi Ungaria, Polonia și România, dar nu acesta este fondul problemei, nu doar despre bani este vorba! Prin acest comportament absurb, ilogic, Comisia Europeană pune în pericol supraviețuirea Uniunii Europene, riscă să arunce Europa în haos, să o transforme în focar de revolte și mișcări sociale interminabile. Madam Ursula, care în loc de creier are un cip controlat de câtre Angela Merkel, nu și-a exprimat doar o părere, o idee, ci a anunțat că, în cadrul Comisiei Europene, se lucrează la o STRATEGIE LGBT a Uniunii Europene! Stupefiant, incredibil, halucinant, spuneți cum doriți,adică Uniunea Europeană, pardon, Comisia Europeană, vrea să impună întregii Europe supremația homesexualilor, în ciuda faptului că peste 80% dintre europeni, indiferent din ce țară sunt, nu vor asta?!!!

Ca dovadă că planul a început deja să fie pus în aplicare, deși este doar în faza embrionară, Comisia Europeană a respins toate proiectele unor UAT-ri poloneze care s-au declarat, prin votul administrațiilor locale, orașe sau comune libere de LGBT ! Atenție, statul de drept le dă voie acelor comunități să voteze asta, dar Comisia Europeană vine și condamnă comunități întregi. Nu că spun, dar întreb: oare cine a mai făcut asta?

Recomandările redacției