Așadar, creșterea punctului de pensie cu 40% este la mâna Curții Constituționale. După părerea mea, aceasta va decide că guvernul este obligat să aplice această majorare, dar cum și când o va face este o nebuloasă. Fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, spune la fel, arătând că la fel s-a întâmplat atunci când a fost votată fabuloasa majorare a salariilor profesorilor. Guvernul de atunci a refuzat să pună în alicare legea votată în Parlament, deși Curtea Constituțională decisese în favoarea legii. Ce s-a întâmplat după aceea? Profesorii au dat în judecată guvernul și au câștigat, iar guvernul a plătit cu vârf și îndesat, mult mai mult decât l-ar fi costat punerea în aplicare a legii. La fel și acum, zice Zegrean. Da, dar Zegrean nu spune cât au durat procesele, cât de lungi și de complicate au fost acestea. În cazul de față, dacă se va întâmpla precum în cazul amintit de Zegrean, cu certitudine nu acest guvern va fi cel care, într-un târziu, va trebui să dea banii, ci următorul, cel instalat după alegerile parlamentare din decembrie.

Or, cred eu, de modul în care actualul guvern va trata această situație aparent fără ieșire va depinde în mare măsură rezultatul votului la alegerile parlamentare. BNR atrage atenția că această majorare enormă, dacă va fi aplicată, va avea un efect devastator asupra bugetului, iar deficitul va crește la cote amețitoare. Dar, să vedem cum gândește pensionarul de rând care aștepta ca pe sfintele moaște această creștere. Îl interesează, cumva, că pentru a putea plăti pensiile, guvernul va fi silit să taie de la investiții, că sute, mii de proiecte, nu vor mai fi puse în aplicare? Ce îl doare mai tare, faptul că strada lui nu va mai fi asfaltată, că nu se mai introduce rețeaua de apă potabilă și canalizarea, sau faptul că va avea bani pentru medicamente, mâncare, pentru traiul zilnic? Grea problemă!

Un proverb spune că întotdeauna cămașa este mai aproape de corp decât haina, iar un altul zice că goliciunea înconjură, pe când foamea dă de-a dreptul. Un guvern are fie posibilitatea de a cheltui toți banii pentru nevoile stringente ale cetățeanului, pentru ușurarea supraviețuirii, fie de a-i constrânge pe aceștia să accepte sacrificii în scopul dezvoltării. În primul caz, țara în întregime este sortită încremenirii în timp, iar aceasta este catastrofală dacă survine într-un moment de subdezvoltare sau dezvoltare mediocră, va duce la izolare. Iar izolarea, lucru demonstrat, înseamnă condamnare la sărăcie lucie, la o veșnică subdezvoltare. Este foarte greu să îi convingi pe oameni că trebuie să accepte la nesfârșit să se sacrifice pentru generațiile următoare. Este greu de prevăzut cine va deconta electoral acest imens scandal, iar primele semne se vor vedea la alegerile de duminică, deși nu văd cum ar putea Curtea Constituțională să tranșeze problema până atunci.

Recomandările redacției