Reflexii şi reflecţii de Simion Todoca Julien, trompeta fuhrerului fără mustaţă, îşi arată din nou parşivenia

0
271

Disputele Italiei, prin vocea premierului său, Giuseppe Conte, pe marginea planului de redresare economică post Covid continuă. În timp ce Italia cere sus şi tare ca Uniunea Europeană să acorde ţărilor granturi, nu împrumuturi, Germania susţine contrariul, pe motiv că ar fi incorect ca unele ţări să primească bani nerambursabili pe socoteala celorlalţi contribuabili. Sluga preaplecată a lui Merkel, Julien Cioloş, din calitatea de şef al grupului Renew Europe, sare imediat, ca pe arcuri, venind cu soluţia: în plenul Parlamentului European, i-a cerut Angelei Merkel să condiţioneze acordarea fondurilor europene de respectarea statului de drept. Adică, exact ceea ce cerea fuhrerul nu cu mult timp înainte. Demersul lui Cioloş este unul deosebit de parşiv, România putând deveni victimă aproape sigură, nu pentru că nu ar respecta statul de drept şi democraţia, ci pentru că, în ciuda evidenţei, mahării Europei ne-au acuzat de derapaje închipuite. Aderarea României la Schengen a fost mereu respinsă ani la rând, cu toate că îndeplinea încă de pe vremea lui Băsescu toate condiţiile tehnice, tocmai pe motive politice. Asta, în condiţiile în care aşa numita Constituţie a Europei interzice refuzarea acestui drept pe motive politice, definitorii fiind condiţiile tehnice.

Acea porcărie numită MCV a fost mereu mereu pretextul nerespectării dreptului României, când deja ştie toată lumea că adevăratul motiv a fost necedarea Portului Constanţa către Olanda, Hidroelectricii către Germania, dar şi a altor domenii strategice, către Austria, care deja este stăpână pe o mare parte a României.Iar acum, când România ar urma să primească zeci de miliarde, Julien vine şi îi spune lui Merkel că poate să nu dea României niciun chior, pe motivul atât de des invocat al nerespectării statului de drept. Pe vremea când era premier, Julien a făcut pe dracul în patru ca România să nu absoarbă fondurile europene, pentru că aşa i-a poruncit stăpânul ei, fuhrerul, care l-a paraşutat peste noapte premier al României, tocmai pentru a servi cu credinţă şi devotament interesele Berlinului.

Nu s-a putut achita decât în mică măsură de sarcini, pentru că a avut un mandat limitat, de doar un an şi nici vorbă să aibă majoritate parlamentară, fiind ţinut pe scaun, practic, de către PSD, doar pentru a-l discredita pe el şi PNL-ul în perspectiva următorului scrutin. Lucru pe care PSD l-a şi reuşit cu brio. Acum, însă, lucrurile stau cu totul altfel. În condiţiile în care USR PLUS va guverna împreună cu PNL, este foarte posibil ca Merklaus, la porunca fuhrerului fără mustaţă, să-l propulseze din nou pe Julien în fotoliul de premier, nu pentru un an, ci pentru un mandat întreg şi beneficiind de majoritate parlamentară.Solicitarea făcută lui Merkel a fost un semnal că aceasta se poate baza în continuare pe el şi pe loialitatea lui. Loialitate de stăpâni, nu faţă de România.



LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.