Reflexii și reflecții de Simion Todoca Români, tratați criza Covid la modul pragmatic, nu o lăsați să trezească demoni uitați!

0
165

Bine, toată lumea ne spune: stați acasă, nu vă expuneți și nu îi expuneți pe alții, ieșind în oraș, sub diferite pretexte. Nu fiți iresponsabili, stați acasă ! Sunt de acord, dacă ne izolăm de exterior, șansele de a fi infectați sunt mult mai mici, dar pentru ca această izolare să nu producă efecte mult mai dezastruoase decât virusul, trebuie să avem mare grijă ca ea să fie tratată la modul pragmatic, să nu o vedem altfel decât ca un mod de administrare a unui medicament, ca pe -sper să nu cad în derizoriu-niște reguli de circulație pe drumurile publice. Sau, de ce nu, ca pe o rețetă gastronomică, în care găsești, mai ales, sfaturi despre ce ingrediente să nu pui. Nu sunt cadru medical, nu am diplomă de psiholog, dar oarecari cunoștințe în acest domeniu am dobândit, prin gija lui Nicolae Vaideeanu, românul care a inventat pe plan prioritar în lume rachete și mi-a făcut onoarea de a-mi preda abecedarul psihologiei indiene. Dumnezeu să-l odihnească, nu am apucat decât foarte puține zile să-i fiu elev, dar nu am uitat ce m-a învățat. Așa că îmi permit să dau câteva sfaturi, îndemnuri, rugăminți, acum, când toți suntem întorși pe dos din cauza crizei virusului.

    Așa cum spuneam, trebuie să tratăm această situație la modul pragmatic, fizic, să ne ferim de urmările așa numite colaterale. În loc să ne gândim tot timpul că nu putem să ne continuăm ritmul obișnuit al vieții, pentru că suntem blocați acasă, putem să considerăm că această izolare nu este altceva decât o vacanță, un prilej de a ne deroba de o sumedenie de obligații, de griji adiacente care ne împiedicau să ne dedicăm grijilor noastre și ale celor dragi, pentru că aveam altele. Acum, forțați sau nu, putem să fim cu totul, cu toată ființa noastră, alături de ei, așa cum nu am fost până acum. Comuniunea cu familia este capitală, pentru că te împiedică să ai alte gânduri, să trezești adevărați monștri din trecutul tău, momente cumplite, pe care le-ai uitat, dar pe care izolarea le redeșteaptă.

  Poate că nu ai familie, ești singur, nu ai cui să te dedici. Nu este adevărat! Întotdeauna vei găsi lucruri pe care ți-ai fi dorit să le faci, dar tumultul vieții nu te-a lăsat. Poate că acum este momentul să te pui să scrii o carte, poate, doar o poezie sau o schiță, chiar dacă nu ai pretenția ca vreodată să fie publicată. Poate că, acum, când ai timp la dispoziție, poți să cauți în agenda telefonică oameni cu care nu ai mai vorbit demult, rude de care ai uitat. Poate că, așa cum el, vai de mama lui, Facebook, începe să te intereseze, că vrei să discuți cu oricine, nu contează că îl cunoști sau nu. Important este să-ți cauți o preocupare, să nu lași să vină năvală peste tine toate durerile trecute, pe care ai încercat să le estompezi printr-un anumit stil de viață, la care acum nu mai ai acces.

     Iar, pentru relaxare, dacă nu ești în carantină și nu ai fost diagnosticat cu Covig, ia-ți masca și ce mai vrei, sau nu lua nimic și ieși pentru jumătate de oră, admiră copacii înfloriți, simte-te liber, iar după aceea întoarce-te la munca pe care singur ți-ai ales-o, ceea de a fi doar tu, fără constrângeri, fără compromisuri, fără sacrificii care crezi că merită făcute, dar nu sunt ale tale, nu te definesc și fac mai mult rău decât bine.  Fă-o mai departe, fără să te gândești la altceva, nu lăsa demonii să se trezească!  Și, poate, chiar dacă nu te rogi la Dumnezeu, poate nu mai hulești. Adiacent: când pățim ceva rău, de ce dăm vina pe Dumnezeu, dacă nu credem că există?   

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.