Una dintre explicațiile catalogării României drept țară neguvernabilă este și haosul politic instalat după revoluție. Au intrat atunci în celebrul CPUN tot felul de partidulețe absolut hilare, cum a fost, de pildă, Partidul Liber Schimbist al lui Cazimir Ionescu. Partidele mari, tradiționale, au decis că trebuie să facă ceva pentru a limita accesul în Parlament al prea multor așa zise partide politice, așa că au impus un prag parlamentar de 3%. S-a mai subțiat numărul partidelor parlamentare, dar nu suficient, așa că a pragul a crescut la 5%, iar în Parlament nu au mai ajuns mai mult 5, maximum 6 partide. Credeam că, în sfârșit, ne apropiem și noi de modelul statelor occidentale, că s-a pus capăt haosului. M-am înșelat, haosul a continuat și continuă și astăzi, dar pe alte coordonate. Pe scurt, ca să devii partid parlamentar nu mai trebuie să te chinui ani la rând să-ți câștigi adepți, să muncești până îți sar ochii ca partidul tău să reușească să obțină 5%. Este suficient ca diverși parlamentari de la partidele mari, nemulțumiți de felul în care sunt tratați, să se înscrie în partidulețul tău. Constituția spune clar că un parlamentar care demisionează sau este demis din partidul pe listele căruia a candidat nu poate deveni parlamentar al unui alt partid, ci doar deputat sau senator independent. Faptul că se înscrie în alt partid nu îl face parlamentar al partidului respectiv, ci doar membru al acestuia. Conform Constituției, niciun partid nu este partid parlamentar dacă nu a participat la alegeri sau dacă a participat dar nu a îndeplinit pragul de 5%.
Cu toate acestea, paradoxal, partidele mari acceptă să trateze niște formațiuni politice de buzunar spre care migrează parlamentari aleși pe propriile lor liste ca pe niște partide parlamentare. De ce? Simplu, pentru că vor să le folosească pe post de sateliți politici, ori pentru tranșarea unor răfuieli interne, fie ținând de doctrină, ideologie, platformă, fie, mai rău, interese de grup. Mai rău, aleșii care părăsesc barca nu se înscriu într-un partid care există, ci înființează altul, pur și simplu îl „nasc” cu forcepsul pe holurile Parlamentului! Că de aia zic chestia cu Maternitatea. Ca un exemplu, chiar acum la moțiune, când s-a făcut apelul nominal, am rămas stupefiat când Lia Olguța Vasilescu a pronunțat numele unui parlamentar adăugând: Partidul Republican! Nu rețin numele parlamentarului care s-a înscris în partidul lui Coita și Illan, dar, pentru numele lui Dumnezeu, respectivul este, conform Constituției, independent, nu parlamentar al unui partid care nu este partid parlamentar ! Repet, nu ești partid parlamentar decât dacă ai participat la alegeri și ai făcut pragul electoral !
Nu am nimic împotriva lui Ponta, dar cum a devenit Pro România partid parlamentar, deși nu a participat la alegeri? Da, în acest caz putem spune că există o oarecare legitimitate, pentru că a participat, în nume propriu, la alegerile europarlamentare și a trecut pragul. Ce ne facem, însă, cu partidul lui Voiculescu, PPU-sl, care nici măcar nu exista la alegerile anterioare, dar acum adună ca furnica deputați și senatori deveniți indezirabili la PSD ? Uite, să presupunem că , după alegerile parlamentare din acest an, înființez Partidul AntiCovid, iar 33 de senatori și deputați demisionează din PNL, PSD, UDMR, USRPLUS și se înscriu în partidul meu, care devine partid parlamentar, deși nu a existat și nu a participat la alegeri! E bine, e corect? Eu zic că nu !
