Expresia aparține unui personaj al romanului lui Sienkiewicz, Potopul. Prințul elector Boguslav Radzivil s-a aliat cu suedezii, trădându-și țara, Polonia, în schimbul unor favoruri. Citatul de mai sus a fost scuza lui.
După Revoluție, cam așa ceva s-a întâmplat în România, toți cei care s-au perindat la putere au fost interesați doar de jefuirea averii naționale, perfecționându-și metodele, inventând legi exclusiv în favoarea lor. Privatizările aberante, retrocedarea pădurilor, terenurilor și clădirilor către moștenitori inventați ai unor grofi, moșieri sau industriași-eminamente străini-au devalizat statul român, l-au pustiit pur și simplu. Ce este mai tragic, predilecția spre furtul de stat a fost înșurabată inclusiv în mentalul omului de rând, care este convins că nu face nimic rău dacă ia niște bani nemeritați de la stat. Complicitatea la jaf a devenit ceva obișnuit pentru unii funcționari ai statului, ca să nu mai vorbim despre judecători, avocați sau simpli juriști. De exemplu: un jurist al unei primării determină un oarecare să dea în judecată primăria, pentru a primi despăgubiri pentru nu știu ce teren sau clădire care, chipurile, ar fi aparținut pe vremuri străbunicului său, dar a fost confiscat de către stat. Vorbim despre despăgubiri de sute de mii sau chiar milioane de euro! Juristul cu pricina, care are datoria de a reprezenta primăria în instanță, face un dosar de toată jena, iar individul câștigă. Iar, dacă primarul îi cere să facă recurs, fie tărăgănează nepermis până când trece termenul, fie nu se mai prezintă la recurs, așa că petentul înepe să încaseze bănetul. Din care, firește, fiecare își primește partea.
Pe alt palier, înafara penalului, ci doar în interiorul sintagmei „statul să dea, că de aia-i stat” sunt presiunile sindicatelor, mai ales în momentele în care guvernul este strâns cu ușa. Periodic, indiferent cine a fost la guvernare, sindicatele au obținut creșteri salariale, ajungându-se în situația paradoxală ca bugetarii să aibă salarii mai mari decât angajații la privat. Iată, acum, profitând de degringolada cauzată de coronavirus, Confederația Sindicală Națională MERIDIAN solicită printr-o scrisoare deschisă adresată președintelui Klaus Iohannis și parlamentarilor îndreptarea unei „nedreptăți”, arătând că personalul TESA din spitalele României nu a primit stimulent de risc în perioada stării de urgență. Adică, ar trebui să primească și contabilii, secretara și absolut toți cei care lucrează în sistem, un bonus, din moment ce medicii și asistentele primesc. Nu contează că persoanele cu pricina nu au nimic de-a face cu bolnavii, nici măcar nu îi văd la față, sunt în sistem, așa că au dreptul. „Personalul TESA din spitalele României nu mai suportă acest tratament discriminatoriu și inechitabil și respinge această abordare elitistă, manifestată atât prin Legea 153/2017 cât și prin OUG 43/2020, care nu face altceva decât să copleșească cu drepturi și beneficii unele categorii profesionale din sănătate, neglijând în schimb pe ceilalți colegi din sistem, fără de care nu se poate asigura funcționarea spitalelor”, zic sindicaliștii.
Sunt ei de vină? Eu zic că nu, de vină sunt cei care, de-a lungul anilor, le-au dat drepturi nemeritate, doar pentru că sindicatele reprezintă un important izvor de voturi. Îmi aduc aminte de un caz absolut hilar: angajații unei firme care avea muncitori detașați la Parlamentul României au primit niște facilități incredibile, doar pentru că își desfășurau activitatea la Parlament! Sau, ce să mai zic de presiunile pe care le-au făcut revoluționarii pentru ca legea să prevadă că drepturile și privilegiile lor, inclusiv indemnizația specială, să fie moștenite de către copiii lor? Atunci, de ce ne mai mirăm că toate merg prost în țara asta?
