Subiectul pensiilor speciale a fost rostogolit mulţi ani în şir, mai ales în campaniile electorale. Toate partidele au promis că, dacă ajung la putere, le vor elimina, însă după ce s-au văzut cu sacii în căruţă nici pomeneală să le desfiinţeze, ci, dimpotrivă, au inventat altele. Tema este din nou la modă, partidele acuzându-se reciproc că împiedică asanarea sistemului, dar toate vin cu iniţiative care cu certitudine nu pot fi implementate, mai ales pentru că sunt neconstituţionale. Liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, zicea zilele trecute că prin impozitarea pensiilor speciale s-ar putea face rost de bani pentru creşterea alocaţiilor copiilor şi a pensiilor, numai că PSD nu le dă voie să facă acest lucru. Acum, Florin Roman ne asigură că guvernul ia în calcul asumarea răspunderii pentru impozitarea pensiilor speciale. În opinia lui, această soluţie este preferabilă unei Ordonanţe de Urgenţă, pentru aceasta-ştie el sigur-va fi atacată la Curtea Constituţională de către Avocatul Poporului, Renate Weber, care, cică, este sluga PSD-ului. Roman a precizat că  PNL a depus în Parlament un proiect privind impozitarea pensiilor speciale, dar acesta este „blocat” de PSD în comisiile Camerei Deputaților.

    Proiectul, într-adevăr, există, însă este atât de jenant încât niciun om de bun simţ nu l-ar putea accepta, pentru că, în realitate, pensiile nesimţite nu vor fi afectate decât nesemnificativ. Praf aruncat în ochii naivilor. Adică, tu vii şi spui că vei impozita acele sume care depăşesc 10.000 de lei şi mai pretinzi că, astfel, reduci pensiile nesimţite. Ca şi cum pensiile de 8.000 sau 10.000 nu ar fi nesimţite! Florin Roman zice că PSD blochează proiectul în comisii, dar uită să spună că nici măcar USR nu îl susţine. Pe de altă parte, liberalul adaugă că asumarea răspunderii va fi „luată în calcul „ doar după terminarea procedurilor parlamentare. Adică, zic eu, la Paştele Cailor! Sunt convins că majoritatea zdrobitoare a PSD-iştilor nu are nici cea mai mică intenţie de a elimina pensiile speciale, aşa că, în principiu, ei sunt de acord cu simulacrul liberal, dar vor trage de timp cât vor putea, pentru ca de o asemenea pleaşcă electorală să nu beneficieze, tocmai în preajma alegerilor, PNL. Chiar dacă, de fapt, este doar o bătaie de joc, impozitarea pensiilor speciale va fi prezentată ca un succes uriaş al PNL. Oricum am lua-o, PSD se află situaţie delicată: în cazul asumării răspunderii de către guvernul PNL, social democraţii pierd şi dacă votează în favoarea guvernului şi dacă votează împotrivă, iar proiectul pică. PNL se va putea lăuda fie cu ceea ce a realizat, fie cu ceea ce a vrut să realizeze dar nu a fost lăsat de către duşmanii poporului. Să nu uităm că şmecheria cu asumarea răspunderii a mai fost folosită cu succes, adică asumarea răspunderii pe alegerea primarilor în două tururi a picat. Nu cumva exact se urmăreşte şi acum?

 

 

Recomandările redacției