Scriam despre misiunea aproape imposibilă a echipelor de campanie ale partidelor politice. Una dintre cele mai dificile sarcini este strângerea de semnături pe listele de susţinători, mai ales acum, când omul se fereşte de cei care intră în contact cu zeci sau sute de alţi cetăţeni, potenţiali purtători de virus. Acesta este unul dintre motivele pentru care mulţi refuză din start să semneze, mai ales dacă nu are la el pix şi trebuie să folosească pixul din dotare al celui care adună semnăturile. Mai sunt, însă, multe alte motive. În primul rând, extrem de mulţi români cred că dacă ai semnat pentru un partid nu ai voie să mai semnezi şi pentru altul, pentru că rişti să iei amendă sau chiar să intri la puşcărie. Mulţi mai au încă în minte întâmplările crunte de pe vremea referendumului de demitere a lui Băsescu, când procurorii celebrei şefe a DNA, Laura Codruţa Kovesi, îi puneau pe oameni să jure cu Biblia pe capota maşinii. Culmea, minciuna că nu ai voie să semnezi pentru mai multe partide este întreţinută inclusiv de către unii dintre activiştii partidelor mari. Pentru ca oamenii să înţeleagă despre ce este vorba: atunci când semnezi pe o listă nu înseamnă că îi susţii pe acei candidaţi, ci că susţii dreptul lor de a candida. Semnătura pe o listă nu echivalează cu susţinerea partidului, şi nu te obligă ca la alegeri să votezi partidul pentru care ai semnat.

Desigur, sunt mulţi oameni care ştiu aceste lucruri, dar, fiind membri sau susţinători înverşunaţi ai unui partid anume, nu semnează decât pe listele acestuia, ceea ce reduce extrem de mult numărul celor care sunt dispuşi să semneze pentru un partid mic sau unul abia înfiinţat. Mai sunt, apoi, cei total neinteresaţi de politică şi, nu în ultimul rând, cei care suspicionează că datele lor vor fi folosite, de fapt, pentru cine ştie ce operaţiuni necurate. Pus şi simplu se sperie atunci când văd că nu li se cere doar semnătura, ci şi adresa, data naşterii, numărul şi seria de buletin. Aşadar, putem să ne imaginăm ce au tras cei care adună semnăturile.

În contextul pandemiei, guvernul a dat o Ordonanţă foarte bună, prin care reduce la jumătate numărul de semnături necesare pe listele de susţinători şi ia în considerare inclusiv listele electronice. Chiar şi aşa, faţă de alte ţări suntem la ani lumină distanţă. În mai toate ţările Uniunii Europene numărul de semnături necesar este derizoriu, oscilând între 5000 şi câteva sute, iar în unele nu sunt necesare deloc. În toate campaniile electorale din ultimii ani, partidele mari se făleau cu numărul de semnături adunate, săptămânal fiind anunţate cu mare pompă în presă cifrele rotunde: 100.000, 500.000, pentru ca la încheierea campaniei de strângere de semnături să se raporteze marea victorie: peste un milion de semnături, ceea ce arată forţa partidului şi marea dragoste pe care i-o poartă cetăţenii! Sunt foarte curios de ce cifre vom avea parte până acum, dar pot să pun pariu că validarea listelor cu semnături electronice va duce la un număr record faţă de toate campaniile precedente.

Recomandările redacției