Refuzând să își ia medicamentația, un tânăr amenința trecătorii cu un cuțit în Parcul Eminescu

1
397

Polițiștii locali au fost sesizați, luni, în jurul orelor 20:35, cu privire la o persoană de sex masculin, în vârstă de 28 de ani, prezentă în Parcul Eminescu, în zona monumentului din spatele Palatului Administrativ. Având un obiect tăios (cuțit) în mână, acesta distrugea elemente de mobilier urban și amenința trecătorii aflați în zonă, constituind un real pericol pentru aceștia.

Persoana agresivă a fost surprinsă de polițiștii locali în zona podului Traian lângă Hotel Coandi, alergând pe dig, fiind îmbrăcată sumar (la bustul gol) și fără încălțăminte, manifestând în continuare un comportament agresiv, de natură a tulbura ordinea și liniștea publică.

 În acest context, s-a procedat la imobilizarea acestui individ, acesta fiind transportat la sediul IPJ Arad în vederea identificării.

„În timp ce individul se afla în sediul IPJ Arad pentru a fi identificat, agenții din cadrul DGPL Arad au cercetat zona în care a fost depistat, reușind să găsească mai multe obiecte personale ale acestuia, și anume – portofel cu acte, chei auto, un card de acces și obiecte vestimentare.

Echipajul a reușit să ia legătura cu un apropiat al familiei care le-a relatat că tânărul se află sub tratament psihiatric pe care l-a întrerupt, acesta fiind și motivul agresivității, aspect confirmat și de personalul ambulanței care a fost solicitată la sediul IPJ, pentru a fi preluat și transportat la UPU Arad pentru triere și ulterior la secția de psihiatrie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, unde a fost predat angajaților clinicii de specialitate pentru asistenţă ambulatorie sau internare. În ambele locații, tânărul a fost însoțit de un echipaj de poliție locală, dată fiind starea sa de surescitare”, spun cei de la DGPL Arad.

 Întrucât în momentul în care se află într-un spațiu public în prezența altor persoane, tânărul are tendințe agresive agresive față de acestea, rezultate din tulburări psihice datorate refuzului de a-și mai administra medicația psihiatrică, acesta va face obiectul unei adrese către secția de psihiatrie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, în vederea aplicării protocoalelor interne.

Istoricul acestor persoane, agresivitatea și violența determinată de tulburările psihiatrice, condițiile de trai și de adaptare, traumele fizice și psihice pe care le-au suferit de-a lungul existenței, precum și o multitudine de alți factori, aspecte identificate de polițiștii locali în timpul activității desfășurate, DGPL derulează un proiect privind persoanele fără adăpost și/sau contravenienți (cerșetori, consumatori de alcool pe domeniul public, scandalagii, etc.) indentificați și localizați în mai multe puncte din municipiu.

„Ținând cont de circumstanțele de loc și timp în care sunt depistate astfel de persoane, precum și de gradul de periculozitate pe care acestea îl prezintă, comportamentul lor antisocial, implicarea polițiștilor locali este promptă, însă limitată de competențele legale. Pentru extragerea pe termen mediu și lung a respectivilor indivizi de pe domeniul public, poliția locală colaborează cu celelalte instituții ce au competență în situații precum cea sus-menționată. Chiar în ultima săptămână, încă un tânăr semnalat în mod repetat pe parcursul ultimelor luni cu manifestări violente și conduită necontrolată în zona străzii Abrud, a fost transportat, pe baza exprimării acordului propriu, într-o localitate unde va fi găzduit și îngrijit de personal specializat. Acest lucru a fost posibil în urma colaborării echipajelor de poliție locală și personalului Direcției de Asistență Socială Arad”, au declarat reprezentanții DGPL.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.