cmCele două legende ale scenei româ­neşti, Horaţiu Mălăele şi Ion Caramitru, au pornit din nou în turneu naţional cu spectacolul „Caramitru-Mălăele, câte-n lună şi în stele”, un duel de poezie, fabule, vorbe de duh, povestiri şi amintiri. Actorii vor urca astfel şi pe scena Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, în data de 17 februarie 2014, pentru o ediţie de gală a celei mai aplaudate producţii din ultimele sezoane.
„Spectacolul, care începe la ora 19.00, promite câteva ore de veselie în versuri, o excelentă provocare pentru doi maeștri rostitori de versuri, ele­ganți, și inteligenți, care explorează cu umor subtilități ale minții și colțuri secrete ale sufletului. E aproape imposibil să anticipezi un spectacol de improvizație, deși îi poți descrie cu exactitate circumstanțele. Actori celebri şi regizori afirmaţi, partenerii de dialog au în comun, dincolo de pasiunea pentru teatru, mult farmec, forță şi o naturaleţe ce le-a adus întotdea­una admiratori și ropote de aplauze. Caramitru recită răscolitor, imaginând, cu inteligență și ingeniozitate, răspun­suri pe măsură unui Horațiu Mălăele vulcanic, irezistibil și plin de umor – demonstrații de virtuozitate într-un duel de vorbe ai cărui martori sunt adesea Shakespeare, Topârceanu sau Nichita”, spun organizatorii.
Ajuns la cel de-al treilea sezon, răstimp în care a fost jucat de fiecare dată cu casa închisă, atât în Bucureşti, cât şi în cadrul turneelor programate în ţară, spectacolul „Caramitru- Mălăele, câte-n lună şi în stele” a început anul cu această serie a ediţiilor de gală.
Adrian Naidin: „Rostit, sunetul ar putea deveni cuvânt”
Cel care a acceptat invitaţia de a da ritm acestui spectacol, vocal şi la violoncel, este cunoscutul muzician Adrian Naidin. „Sunt întâlniri între cuvânt și sunet. Ambele au aceeași origine: spiritul. Ambele vin din suflet. Rostit, sunetul ar putea deveni cuvânt”, subliniază Adrian Naidin.
Cu o educaţie bazată pe clasic, acesta a mai experimentat şi alte limbaje muzicale, de la jazz-ul contemporan, până la world music, pop şi etno- jazz.
Bilete
Biletele pentru acest spectacol au fost puse în vânzare la Casieria Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad şi online pe bilete.ro. Acestea pot fi, de asemenea, cumpărate în oricare dintre oficiile Poştei Române.
 (G.S.)

Recomandările redacției