UTA nu a putut alinia chiar cel mai bun „unsprezece” în partida cu Clinceniul. Cristian Costin s-a accidentat la gleznă cu ACS Poli și nu a putut fi pus pe picioare până la derby-ul de clasament, de azi. Astfel, Ionuț Popa l-a debutat ca titular pe Lucian Oprea în „alb-roșu” ca și mijlocaș central cu sarcini preponderent defensive, lângă ivorianul Coulibaly, cu Enescu postat în spatele „vârfului”.
Fotbalistul împrumutat de la ACS Poli nu s-a descurcat rău, ca – de altfel – și restul colegilor săi. „O înfrângere total nemeritată în fața unei echipe pe care toată lumea a lăudat-o, că a marcat 22 de goluri în șase meciuri, dar care cu noi și-a creat doar faza golului. Oricum a-i lua-o Clinceniul nu a fost cu nimic peste noi astăzi, dar așa o fost să fie, ei pleacă cu punctele și noi rămânem cu regretele. Arbitrii au avut și ei un cuvânt de spus în acest meci, căci se impunea cel puțin un cartonaș roșu la Clinceni. Și vorbim despre faze din prima repriză, la faultul asupra lui Cipri Rus și un henț, la care se impunea un al doilea cartonaș galben pentru jucătorii lor. Nu am cerut nimic în plus de la arbitrii, ci doar ce era al nostru”, a spus „închizătorul” de 20 de ani.
Oprea a avut o importantă șansă de egalare spre finalul partidei, dar și-a prelungit prea mult mingea după pasa lui Janos în 12 metri. „Îmi pare rău că am făcut preluarea mai scurtă, într-adevăr a fost greșeala mea pe care o regret. Aveam o poziție clară de gol, iar scorul de 1-1 era mai aproape de realitate. Asta e, mergem înainte, mai sunt de jucat 31 de etape, avem timp să ne revenim, să recuperăm punctele pierdute până acum. De abia după vreo 20 de etape, vom putea spune pe unde suntem și ceea ce vrem de la acest campionat”, a adăugat fotbalistul.
Oprea a avut destul ghinion de la venirea la Arad și asta pentru că în primele trei runde încă era blocat de ANAF în contul datoriilor celor de la ACS Poli la Stat, după care în dubla (Cupă, campionat) cu același club nu a avut drept de joc conform înțelegerii făcute cu ocazia semnării actelor de împrumut.

Recomandările redacției